Camera IA care detectează șoferii băuți sau drogați
În premieră mondială, camera cu inteligență artificială este testată în Devon și Cornwall (Marea Britanie), pentru a depista șoferii aflați sub influența alcoolului sau a drogurilor, anunță BBC.
Dispozitivul de ultimă generație Heads-up poate detecta comportamentele specifice în cazul șoferilor băuți sau drogați, urmând ca poliția să-i poată opri pentru teste suplimentare.
Acusensus este compania din Marea Britanie care a realizat această cameră IA. Geoff Collins, directorul general al companiei, a declarat: „Suntem încântați că efectuăm primele teste din lume ale acestei tehnologii chiar aici, în Devon și Cornwall”.
Camera este portabilă și poate fi plasată rapid pe orice drum, șoferii neștiind că au fost depistați până când sunt opriți de polițiști.
Cu toții suntem mai în siguranță dacă putem detecta problema înainte ca aceasta să provoace un accident care ar putea distruge vieți, a mai spus Collins.
Superintendentul Simon Jenkinson, membru al parteneriatului Vision Zero South West pentru siguranța rutieră, a subliniat importanța acestei tehnologii: „Ofițerii noștri nu pot fi peste tot. Adoptarea unor tehnologii emergente precum aceste camere este esențială pentru reducerea numărului de accidente grave sau mortale”.