Camera Reprezentanților votează miercuri punerea sub acuzare a lui Donald Trump
Preşedintele Comitetului pentru regulamente din Camera Reprezentanţilor a SUA a anunțat, luni, că articolul pentru demiterea și punerea sub acuzare a lui Donald Trump va fi votat în plenul acestei camere miercuri și a dat asigurări că acesta va trece.
„Este important să acţionăm şi este important să acţionăm într-o manieră foarte serioasă şi deliberativă. Ne aşteptăm să ajungă la vot miercuri. Şi mă aştept să treacă”, a declarat la postul CNN congresmanul democrat Jim McGovern.
El a mai spus că ar dori ca republicanii să aducă obiecţii faţă de această cerere de impeachment printr-o rezoluţie în care să-i ceară vicepreşedintelui Mike Pence să-l înlăture pe Trump prin invocarea articolului 25 din Constituţia SUA. Respectivul articol prevede că un preşedinte poate fi înlăturat dacă este considerat „inapt” să-şi îndeplinească atribuţiile.
În acest caz, acel comitet condus de congresmanul democrat va întocmi un regulament pentru a vota legislaţia în Camera Reprezentanţilor, iar 24 de ore mai târziu comitetul va prezenta o altă rezoluţie pentru impeachment, conform Reuters, citat de Agerpres.
Democraţii îl acuză pe preşedintele republican, care-şi încheie mandatul miercurea viitoare, că este responsabil pentru incidentele din 6 ianuarie, ei susţinând că prin declaraţiile sale el şi-ar fi încurajat simpatizanţii să pătrundă în clădirea Capitoliului.
Conform documentelor consultate de CNN, principalul cap de acuzare formulat împotriva lui Trump este „incitarea la insurecție”.