Campania de imunizare prevede vaccinarea a peste 70.000 de persoane zilnic
În campania de vaccinare vor fi imunizate circa 70.000 de persoane zilnic, astfel încât să se ajungă la un total de 13 milioane persoane în 6 luni, a declarat Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind vaccinarea împotriva SarS-CoV-2.
Intenția este de a se ajunge la o imunizare a populației generale în proporție de 65-70% în jumătate de an, a arătat Valeriu Gheorghiță. Strategia de vaccinare în România a fost adoptată și pleacă de la un cadrul general care se pliază pe condițiile demografice locale.
Strategia de vaccinare are trei etape, respectiv vaccinarea personalului medical, apoi a persoanelor aflate în categorie de risc şi ulterior a populaţiei generale.
„În ceea ce priveşte strategia vaccinării împotriva COVID în România sunt prezentate câteva principii generale şi trei etape principale. Prima destinată tuturor lucrătorilor din sistemul medical şi cei din asistenţa socială. În etapa a doua este vaccinarea categoriilor de risc, persoane peste 65 de ani, respectiv persoane cu boli cronice, indiferent de vârsta acestora. Ultima etapă a vaccinării va fi pentru popuţia general. În etapa a doua va fi vaccinarea şi celor din infrastructura critică a statului”, a explicat Gheorghiţă.
900 de centre de vaccinare
De asemenea, vor fi mai multe tipuri de centre de vaccinare, în cadrul unităţilor medicale, în afara acestora, dar şi unele de tip drive-thourgh.
„Condiţiile de stocare pentru vaccin sunt speciale de minus 70 sau 80 de grade. Centre de vaccinare vor fi înfiinţate la anumite unităţi medicale, în funcţie de numărul lucrătorilor în sistemul de sănătate din judeţul respectiv. Vorbim şi de centre de vaccinare în afara unităţilor medicale, ele sunt estimate la 900 de centre la nivel naţional, care vor asigura circa 5.000 persoane pe lună în fiecare centru. În primele 6 luni vom imuniza peste 13 milioane de persoane, fapt care ne creează perspectiva atingerii imunizării populaţiei generale de 65-70%. Vor fi şi caravane mobile care vor asigura vaccinarea persoanelor cu un acces limitat de vaccinare cum sunt cei din cămine, precum şi altă populaţie din anumite localităţi, unde deplasarea se face cu dificultate. Centre de tip Drive-Through organizate în marile aglomerări urbane şi care deserveasc populaţia tânără, sănătoasă. Acesta spaţii vor fi identificate în care pot fi avizate aceste centre de vaccinare. Ideea de a asigura un flux cât se poate de mare de persoane pentru a putea asigura vaccinarea unui număr mare de persoane, pentru a ajunge la limitarea substanţială a răspândirii virusului pe teritoriului României”, a precizat Gheorghiţă.
Totodată, va fi înfiinţat un Registru pentru persoanele care vor fi vaccinate, cu respectarea confidenţialităţii datelor.