Campania de vaccinare antigripală a început mai devreme, dar cu probleme!
Medicul de familie Sandra Alexiu Adalgiza, președintele Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov, sesizează că, deși vaccinarea antigripală a debutat mai devreme, totuși, a întâmpinat o serie de obstacole.
CNAS a întârziat formatul de rețetă pentru acest vaccin, apoi l-a modificat, iar când l-a definitivat au fost întreruperi în funcționarea platformei informatice, procedura de transmitere fiind mai mult off-line. Procurarea vaccinului antrigripal este relativ ușoară în orașele mari, problemele devin majore în mediul rural, unde farmaciile sunt puține și la distanțe apreciabile de cabinetul medicului de familie.
În această perioadă, numărul pacienților cu probleme de viroze respiratorii de sezon este mare, așteptat să fie mare, dar nu este alarmant.
La cabinetul dr. Sandra Alexiu-Adalgiza, se vaccinează contra gripei aceleași persoane care s-au vaccinat în anii anteriori, adică interesul pentru imunizare este constant.
Dr. Sandra ALexiu-Adalgiza spune că, în general, copiii sunt vectori ai acestor virusuri. În privința automedicației, ea trebuie făcută cu anumite limite și în cazul în care simptomele persistă sau se agravează trebuie consultat medicul. De asemenea, subliniază că antibioticele sunt prescrise numai de medic și doar în infecțiile bacteriene.
Persoanele vulnerabile
În această perioadă este indicată vaccinarea, mai ales în cazul persoanelor vulnerabile.
Prof. dr. Bogdan Tima, decanul Facultății de Medicină din Timișoara, precizează că printre persoanele vulnerabile sunt cele suferinde de diabet zaharat, în special de diabet de tip 2, care prezintă și comorbidități.
În cazul acestora, domnia sa recomandă vaccinarea ” atât împotriva gripei, cât și împotriva pneumococului, în special la începutul acestui sezon, pentru a reduce riscul acestora de a se infecta și pentru a îmbunătăți prognosticul, pentru că în momentul în care o persoană este imunizată activ, această persoană va avea o capacitate mai crescută a propriului organism de a elimina infecțiile”.
De la 1 octombrie 2023, s-a dat startul la vaccinul gripal compensat. Pentru pacienții cu boli cronice, precum și pentru gravide, copii și adulți cu vârste peste 65 de ani, vaccinul este compensat 100%.