Campanie de identificare a incendiatorilor de vegetație
În România au fost înregistrate, de la începutul anului, peste 16.000 de incendii de vegetație, care au distrus sute de hectare de teren. Autorităţile fac, din nou, apel la proprietarii de terenuri să nu mai încerce igienizarea lor prin incendiere şi atrag atenţia că amenzile pot ajunge până la 15.000 de lei pentru persoanele fizice care încalcă legea.
În Mehedinţi este anunţată o campanie de identificare a celor care dau foc terenurilor acoperite de vegetație uscată, după ce în ultima lună flăcările au pus în pericol locuinţe şi au distrus importante suprafeţe agricole.
Colonel Marius Gogâltan, inspectorul-şef al ISU Mehedinţi face un nou apel la populaţie să oprească incendierile.
„Fac apel la toţi cetăţenii judeţului Mehedinţi să se gândească de două ori când încearcă să igienizeze terenurile prin punerea focului, deoarece gradul de uscăciune este foarte mare, manifestările incendiilor sunt foarte, foarte violente, într-un timp foarte scurt. Deplasarea autospecialelor este foarte greoaie, în zone greu accesibile, pune în pericol atât viaţa cetăţenilor, cât şi bunurile acestora”, spune comandantul pompierilor.
La rândul său, comisarul-şef Marian Cârcei, comandantul IPJ Mehedinţi, anunţă intensificarea măsurilor de prindere a celor care pun foc pe câmp.
„E vorba despre deţinătorii de terenuri care, pentru a-şi facilita activitatea în ce priveşte exploatarea suprafeţelor, pun foc. E dificil de constatat, pentru că, de regulă, acest lucru se întâmplă rapid, după care făptuitorul dispare de la faţa locului. Vom efectua toate demersurile pentru identificarea proprietarilor, a deţinătorilor legali, inclusiv din perspectiva faptului că nu previn astfel de incidente şi creează riscurile despre care v-am vorbit”, a declarat acesta.
În ultimele două luni au fost aplicate 52 de amenzi în valoare totală de peste 150.000 de lei şi patru persoane s-au ales cu dosar penal pentru distrugere.
Între timp, joi, pompierii din Vâlcea au localizat un incendiu izbucnit la Băile Olăneşti şi acţionează pentru lichidarea acestuia. Intervenţia este dificilă, pentru că în zonă nu este posibil accesul cu autospeciale.