Campanie vaccinare: Doar 5.700 de persoane s-au vaccinat cu prima doză în ultimele 25 de ore
Numărul persoanelor care se vaccinează zilnic rămâne redus. Conform datelor oficiale, în ultimele 24 de ore s-au vaccinat cu prima doză doar 5.727 persoane, în timp ce cu a doua doză au fost 1.649 persoane.
Potrivit datelor puse la dispoziția Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) de către Institutul Național de Sănătate Publică (INSPCNSCBT), prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV), care ține evidența vaccinărilor, situația din ziua de 19 septembrie a.c., ora 17.00, este următoarea:
Precizăm că programul centrelor de vaccinare se încheie la ora 20.00, motiv pentru care numărul vaccinărilor realizate în intervalul orar 17.00 – 20.00 va fi reflectat în raportarea din ziua următoare.
Menţionăm că 66 reacţii adverse sunt în curs de investigare.
Din cauza faptului că descărcarea datelor din platforma RENV pentru ultimele 24 ore, respectiv pentru întreaga perioadă a campaniei de vaccinare, nu se poate realiza simultan şi instantaneu, apar diferenţe privind numărul de doze administrate în ultimele 24 h. În intervalul de descărcare a datelor sunt înregistrate dozele administrate în această perioadă scurtă de timp.