Campion la CS:GO, de origine română, mort după ce a căzut de la etajul 9, în Rusia
Un tânăr de origine română, în vârstă de 22 de ani, a fost găsit mort pe 3 ianuarie, după ce a căzut de la etajul al nouălea al unei clădiri din Rostov. Potrivit presei din Italia – unde se stabilise familia băiatului, ar fi fost vorba despre un accident.
Nu este exclusă însă nici ipoteza sinuciderii. Cu toate acestea, familia spune că acesta nu avea niciun motiv să recurgă la un asemenea gest. Tânărul era cunoscut în lumea sporturilor electronice sub numele de „Fusion” și plecase la Rostov pentru a se vedea cu iubita lui, pe care o cunoscuse în septembrie în cadrul unei competiții de CS:GO. Alex vorbise despre acest lucru cu mama și fratele său, care se tem că băiatul ar fi fost ucis.
Și-a început cariera în CS:GO în anul 2015
„Din păcate, comunicarea cu autoritățile din Rostov nu are loc în timp real și, până în prezent, nu putem spune dacă autopsia a fost efectuată sau nu”, susțin prietenii tânărului. Alex era considerat unul dintre cei mai buni din domeniu la nivel european și venea pentru a doua oară la Rostov. Performanța lui din septembrie stârnise admirație, scrie presa peninsulară.
„Fusion” și-a început cariera în CS:GO în anul 2015 și ajunsese până în fazele finale la Milan Games Week, iar odată cu acel el a început o ascensiune rapidă în clasament, ajungând să se întrețină singur doar din sporturi electronice.