Campionatul European de polo: Visul frumos al sportivilor români s-a oprit în sferturi!
România a fost învinsă de Spania în „sferturile” Campionatului European de polo masculin.
România a depășit așteptările la Campionatul European de polo masculin, câștigând grupa D și învingând Georgia în optimi. În sferturi, însă, a fost învinsă categoric de Spania, scor 7-24.
„Tricolorii” au făcut o apărare slabă, fiind depășiți cu ușurință de iberici. Aceștia au avut o viteză în plus în contraatacuri și au înscris la foc automat.
Spania s-a calificat fără emoții în semifinale și așteaptă rezultatul disputei Italia – Muntenegru.
Pentru România, turneul de polo nu s-a încheiat. Tricolorii vor înfrunta duminică pierzătoarea dintre Italia și Muntenegru, pe traseul pentru locurile 5-8.
România are și un motiv de sărbătoare. Calificarea în sferturi a venit la pachet cu biletul pentru Campionatul Mondial de polo masculin din acest an, programat între 5 și 17 februarie, la Doha.
”Sunt puțin supărat, am făcut prea multe greșeli. Știam că nu putem să batem Spania, dar am fi putut să facem mai mult. Sper să le corectăm până la startul Campionatului Mondial”, a declarat Bogdan Rath, selecționerul României.
„Tricolorii” s-au calificat în această fază a competiției după ce au reușit aseară o victorie uriașă în fața Georgiei, scor 18-11, într-un meci în care echipa lui Bogdan Rath nu era favorită.
Românii au obținut până acum 4 victorii consecutive la această ediție a Campionatului European, trecând în grupe de Olanda (12-8), Slovenia (13-5) și Slovacia (8-7).
LOTUL ROMÂNIEI PENTRU CAMPIONATUL EUROPEAN DE POLO
- Colodrovschi Silvian – EN Tourcoing
- Țic Marius – CSA Steaua BA București
- Vancsik Levente – CSM Oradea
- Belenyesi David – CSM Oradea
- Drăgușin Mihai – CSA Steaua BA București
- Fulea Tudor – CSA Steaua BA București
- Georgescu Vlad – CSA Steaua BA București
- Neamțu Andrei – CSA Steaua BA București
- Iudean Francesco – CSA Steaua BA București
- Antipa Victor – CSA Steaua BA București
- Țepeluș Andrei – CSA Steaua BA București
- Bota David – CSA Steaua BA București
- Vrânceanu Ionuț – CS Dinamo București
- Lutescu Matei – CS Dinamo București
- Prioteasa Andrei – Spandau 04 Berlin
Antrenori: Rath Bogdan, Deacu Alexandru