Canalul Mânecii, traversat de un nou număr record de migranţi într-o singură zi
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2020/10/migranti-apa.jpg)
Aproape 600 de migranţi au traversat Canalul Mânecii într-o singură zi. Este un nou record, relatează sâmbătă dpa, citând asociaţii umanitare şi presa britanică.
Joi, cel puţin 592 de migranţi au tranzitat acest tronson.
Toți migranții și-au finalizat călătoria cu bine, cu excepția unui bărbat de 27 de ani din Eritreea. Acesta s-a înecat după ce a sărit peste bordul unei ambarcaţiuni care începuse să ia apă. Transportat la spital la Calais (Franţa), acesta nu a mai putut fi salvat.
Prietena sa de 22 de ani a fost salvată şi adusă înapoi la Dunquerke, în Franţa, unde autorităţile au lansat o anchetă pentru omucidere, a declarat pentru agenţia PA o asociaţie franceză de susţinere a migranţilor.
Ministerul de interne britanic a făcut cunoscut vineri seara că un număr record de cel puţin 592 de migranţi au fost salvaţi sau interceptaţi joi în tentativa de traversare a canalului spre Marea Britanie. Cel puţin 155 de migranţi au fost interceptaţi de autorităţile franceze şi readuşi pe teritoriul francez, scrie Agerpres.
Recordul precedent era de 482 de migranţi și a fost atins în data de 4 august. Până acum în acest an peste 11.000 de migranţi au reuşit să traverseze Strâmtoarea Dover în ambarcaţiuni de mici dimensiuni.