12:12 • Internațional
Cancelarul german, ținut la o distanță de șase metri de Putin, după modelul Macron
Preşedintele rus Vladimir Putin păstrează distanța față de liderii europeni. Cancelarul german Olaf Scholz a avut parte, marți, în timpul discuțiilor de la Kremlin cu Vladimir Putin de același tratament ca și președintele francez Emmanuel Macron, săptămâna trecută. Iar, după câte se pare, distanța de șase metri devine obligatorie la întâlnirile oficiale cu anumiți oficiali.
La fel ca și Macron, Scholz a refuzat să se supună unui test rusesc PCR înainte de discuţii, optând în schimb pentru efectuarea unui test de către un medic de la ambasada germană în avionul său după aterizare, înainte chiar de a coborî din avion, potrivit dpa.
Acesta este și motivul pentru care distanţa fizică dintre liderii german şi rus va trebui să fie mai mare decât de obicei, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Masa albă, acoperită cu sticlă, cu motive florale, a devenit subiect de meme pe internet, după ce s-au publicat imagini de la convorbirile dintre Macron şi liderul rus.