Cancer: Merck și Moderna vor dezvolta și comercializa un vaccin ARN mesager comun
Într-un comunicat comun, publicat la 12 ocombrie, laboratoarele Merck și Moderna au anunțat că au stabilit un acord pentru lansarea unui vaccin ARN mesager comun contra melanomului.
Cele două laboratoare colaborează din 2016 pentru obținerea unui vaccin contra cancerului. La 12 ocombrie, Moderna și Merck au anunțat că au ajuns la un acord pentru dezvoltarea și comercializarea unui vaccin ARN mesager contra cancerului. În prezent, se derulează teste de faza a doua. Vaccinul este testat în combinație cu un medicament anticancer administrat pacienților afectați de un cancer al pielii cu risc ridicat, respectiv melanom.
Moderna a comercializat și a demonstrat deja potențialul ARN mesager odată cu vaccinul contra Covid-19. Acum, laboratorul estimează că această tehnică, care permite să comande celulelor umane de a produce proteine prezente în virus astfel încât să obișnuiască sistemul imunitar să-l recunoască și să-l neutralizeze, ar putea, de asemenea, să fie folosită pentru protecția de alte boli, cum este gripa – care pare să fie mai agresivă în această iarnă – HIV, afecțiuni auto-imune și cardiovasculare, precum și cancere.
Pe de altă parte, este laboratorul Merck care este la originea medicamentului anti-cancer Keytruda, imunoterapie eficace în tratamentul melanomului.
Rezultatele, la sfârșitul anului 2022
Rezultatele testului sunt așteptate la sfârșitul anului. În august 2022, un studiu al Universității Tufts din SUA, publicat în revista PNAS, a adus multă speranță în lupta contra cancerului.
Cercetătorii au descoperit o formulă de vaccin ARN care a funcționat pe șoareci afectați de melanom metastazat, forma cea mai gravă a cancerului pielii. Astfel, la 40% dintre rozătoarele analizate s-a înregistrat o remisie completă.
Sperăm ca ARN mesager să devină o platformă universală nu numai pentru vaccinuri contra cancer, dar și pentru vaccinuri mai eficace contra virusurilor și a altor agenți patogeni, spun cercetătorii.
În prezent, există unele vaccinuri preventive, cum este cel contra papilomavirusului, responsabil de cancerul de col uterin. Și sunt așteptate și altele care se află în curs de producere.