Cancerul hepatic. Cauza? Substanțe chimice utilizate pe scară largă și persistente în mediu
Un nou studiu, publicat la data de 8 august în JHEP Reports, evidențiază legătura între expunerea la substanțele chimice numite sulfonați de perfluoroctan (SPFO sau PFOS în engleză)) și apariția tipului cel mai frecvent de cancer hepatic, carcinomul hepatocelular non viral.
PFOS și PFAS (pentru substanțele perfluoroalchilate) sunt produse chimice folosite frecvent în industrie în ultimele decenii. Ele se găsesc în special în unele produse de înfrumusețare și igienă, în ambalajele unor alimente, în țesături de mobilă… Problema este că aceste substanțe se acumulează în mediu, pătrund în lanțul alimentar, pentru ca în final să ajungă în țesuturile corpului nostru, inclusiv în ficat.
Echipa de la Keck School of Medecine de la Universitatea din California a folosit eșantioane de ficat uman colectate în cadrul unui vast studiu epidemiologic, numit Multiethnic Cohort Study. În total, în studiu, au fost incluse 200.000 de persoane din Hawai și Los Angeles. Suficiente pentru a le permite cercetătorilor să descopere 50 de participanți care au dezvoltat cancer hepatic, să evalueze probele de sânge prelevate înainte de diagnosticul de cancer și să le compare cu cele de la alte 50 de persoane care nu au făcut această formă de cancer în aceeași perioadă.
Cercetătorii au găsit mai multe tipuri de PFAS în eșantioanele lor de sânge înainte de a face cancerul hepatic. Asocierea cea mai evidență s-a dovedit între SPFO și cancerul hepatic.
Studiul a permis, de asemenea, identificarea unui mod de acțiune posibil. Se pare că SPFO afectează procesul normal al metabolismului glucozei, metabolismul acizilor biliari și metabolismul aminoacizilor. Această perturbare a proceselor metabolice normale la nivelul ficatului ar putea, de asemenea, să provoace o acumulare de grăsimi hepatice, cunoscută sub numele de steatoză hepatică non alcoolică, boală ce poate evolua spre cancer hepatic.
Potrivit ECHA (European Chemicals Agency), substanțele perfluoroalchilate și polifluoroalchilate (PFAS) reprezintă o familie extinsă de mii de substanțe chimice sintetice utilizate pe scară largă în întreaga societate și care se găsesc și în mediu.
Toate conțin legături carbon-fluor, una dintre cele mai puternice legături chimice în chimia organică. Aceasta înseamnă că rezistă la degradare atât în timpul utilizării, cât și în mediu. De asemenea, majoritatea PFAS sunt transportate cu ușurință în mediu pe distanțe lungi, departe de sursa eliberării lor.
S-a observat frecvent că PFAS contaminează apele subterane, apele de suprafață și solul. Curățarea amplasamentelor poluate este dificilă din punct de vedere tehnic și costisitoare. Dacă vor continua să fie eliberate, acestea se vor acumula în mediu, în apa potabilă și în hrană.