Când am putea să sărbătorim „Ziua naţională a bunicilor”

Publicat: 11 apr. 2024, 18:07, de Victor Scarlat, în SOCIAL , ? cititori
Când am putea să sărbătorim „Ziua naţională a bunicilor”
pensionari

În fiecare an, pe data de 9 septembrie am putea să sărbătorim „Ziua naţională a bunicilor”. Propunerea legislativă aparține deputatului PNL din diasporă, Valentin Făgărăşian, și a fost depusă la Camera Deputaţilor.

”Bunicilor li se cuvine o recunoaştere specială pentru rolul esenţial pe care îl au în familie şi comunitate. Ei sunt adesea pilonii de stabilitate, oferind dragoste, înţelepciune şi sprijin generos. Bunicilor le revine responsabilitatea de a transmite valorile şi tradiţiile familiei. Prin sărbătorirea unei zile dedicate lor, subliniem importanţa acestui rol şi ne arătăm recunoştinţa”, a declarat deputatul PNL Valentin Făgărăşian.

Ziua Naţională a Bunicilor s-ar putea sărbători în cadrul unor evenimente care ar aduce împreună toate generaţiile, apropiindu-i pe tineri de seniori.

”De aceea, în fiecare zi de 9 septembrie, propunem organizarea de evenimente culturale, ateliere, concursuri şi alte activităţi în şcoli, centre comunitare şi instituţii publice pentru a marca această zi. Pentru că tot mai mulţi bunici trăiesc cu dorul în suflet al copiilor şi nepoţilor plecaţi departe, chiar şi din ţară, ne dorim ca, în această zi, să reîntregim familii şi să aducem în casa părintească toată familia extinsă”, a mai spus parlamentarul PNL. 

Cum a fost aleasă data de 9 septembrie

Deputatul PNL spune că nu a fost deloc întâmplătoare alegerea zilei de 9 septembrie. În calendarul ortodox, pe 9 septembrie sunt sărbătoriţi Sfinţii Ioachim şi Ana, părinţii Fecioarei Maria şi bunicii după trup ai Domnului nostru Iisus Hristos.

”Prin adoptarea acestei legi vom demonstra respectul şi preţuirea faţă de bunicile şi bunicii noştri, iar România se alătură unui grup extins de state membre ale Uniunii Europene care îşi cinstesc bunicii în cadrul unei zile speciale, dedicate acestora.”, a precizat deputatul PNL.