Când ar putea începe distribuirea tichetelor educaționale în școlile din țară

Publicat: 05 ian. 2024, 14:30, de Viorela Pitulice, în Educație , ? cititori
Când ar putea începe distribuirea tichetelor educaționale în școlile din țară
Tichete de 500 de lei de la Guvern. Cine este eligibil

Distribuirea tichetelor educaționale de 500 de lei în școli ar urma să înceapă pe 8 ianuarie în județele, unde au ajuns deja sau urmează să vină cardurile.

Până joi, 4 ianuarie, inspectoratele școlare din 9 județe au confirmat primirea tichetelor educaționale fie prin intermediul Poștei Române, fie prin curier, iar, până sâmbătă cel târziu, acestea ar trebui să fie livrate în toată țara, potrivit unor surse Edupedu.ro.

În același timp, până luni, când elevii revin la școală după vacanța de sărbători, ar trebui să fie emis și un ordin de ministru comun al ministrului Fondurilor Europene și al ministrului Educației referitor la procedura de distribuire a cardurilor către beneficiari.

Cardurile vor ajunge la 486.317 de beneficiari validați deja, alți peste 63.000 de beneficiari fiind în curs de validare, fiind posibil să fie incluși pe listă.

Cele nouă județe unde au fost trimise cardurile sunt Constanța, Sibiu, Olt, Călărași, Covasna, Mureș, Harghita, Brașov, Ilfov.

Pentru ca aceste carduri să ajungă la beneficiari, adică părinți și aparținătorii legali, este nevoie, însă, ca Inspectoratele școlare să primească instrucțiuni în acest sens.  

Beneficiarii tichetelor în valoare de 500 de lei se pot folosi de ele doar pentru a cumpăra rechizite și îmbrăcăminte pentru școală. Ele ar fi trebuit să ajungă la copii și părinți în luna octombrie, dar au fost numeroase extinderi de termene ale OUG nr. 83/2023.