Când ar putea începe lucrările la Autostrada Litoralului. Ministrul Grindeanu a făcut anunțul

Publicat: 05 mart. 2025, 07:19, de Marian Apipie, în Transporturi , ? cititori
Când ar putea începe lucrările la Autostrada Litoralului. Ministrul Grindeanu a făcut anunțul

O nouă autostradă așteptată de români ar putea intra în execuție în acest an. E drept că vorbim mai întâi de 12 luni de proiectare și apoi de 30 de luni pentru construcție, dar constructorul ar putea fi desemnat în câteva luni. Este vorba de drumul de mare viteză denumit „Alternativa Techirghiol“ (30,59 km), care va lega Constanța de Mangalia.

Când ar putea începe lucrările la Autostrada Litoralului. Prezent marți la Constanța, Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că în luna aprilie, cel mai probabil, va fi desemnat câştigătorul contractului pentru realizarea Autostrăzii Litoralului.

„La Alternativa Techirghiol cred că undeva la sfârşitul anului 2024 a fost termenul de depunere. Dacă nu mă înşel sunt 11 oferte. În luna aprilie vom desemna câştigătorul. Este concurenţă mare. Sunt 11 companii, 11 oferte. E un proiect important pentru noi“, a spus Sorin Grindeanu.

Proiectul Autostrăzii Litoralului, cunoscut şi sub denumirea „Alternativa Techirghiol“, vizează contruirea unui drum de mare viteză pe o lungime de 30,59 kilometri, valoarea contractului fiind de 4,36 miliarde lei, fără TVA. Contractul prevede proiectarea şi execuţia noului drum în termen de 48 de luni, 12 luni fiind alocate proiectării şi 36 de luni pentru execuţie. Traseul va traversa oraşele Techirghiol şi Eforie şi comunele Cumpăna, Agigea, Topraisar, Tuzla şi 23 August din judeţul Constanţa, urmând a se va desfăşura pe amplasament nou, fără a folosi porţiuni de drum existente.

Când ar putea începe lucrările la Autostrada Litoralului. Cine sunt constructorii interesați

Când ar putea începe lucrările la Autostrada Litoralului

Printre cele 11 oferte depuse se numără atât asocieri de companii din România, cât și consorții internaționale, ceea ce reflectă interesul ridicat pentru acest proiect strategic:

  1. Asocierea Construcții Erbașu SA – Concelex SRL – X-Way Infrastructure SRL (România)
  2. Asocierea Automagistral Pivden LLC – Gott Strasse SRL – Perfect Consult Europe SRL – NVO “Transinzhiniryng” SRL – Mast-Bud LTD (Ucraina – România)
  3. Dogus Insaat Ve Ticaret A.S. (Turcia)
  4. Asocierea IC Içtaş Inşaat Sanayi Ve Ticaret A.Ş. – Rotary Construcții Mentenanță SA (Turcia – România)
  5. Asocierea Itinera S.p.A – Saipem S.p.A. (Italia)
  6. Kalyon Inşaat Sanayi Ve Ticaret A.S. (Turcia)
  7. Asocierea Makyol Inşaat Sanayi Turizm Ve Ticaret A.S. – Ozaltin Inşaat Ticaret Ve Sanayi A.S. (Turcia)
  8. Asocierea Mapa Inşaat Ve Ticaret A.S. – Gunal Inşaat Ticaret Ve Sanayi A.S. (Turcia)
  9. Asocierea Onur Taahhut Taşimacilik Inşaat Ticaret Ve Sanayi A.Ş. – Straco Holding SRL (Turcia – România)
  10. Asocierea Trace Group Hold PLC – Bog’Art SRL – GP Group JSC – OYL Company Holding AG SRL (Bulgaria – România)
  11. Webuild S.p.A. – Milano (Italia)

Proiectul Alternativei Techirghiol este esențial pentru decongestionarea traficului pe DN39, mai ales în sezonul estival, când zeci de mii de turiști tranzitează zona pentru a ajunge pe litoral. De asemenea, această investiție va reduce timpul de deplasare și va îmbunătăți siguranța rutieră.

Citește și: Avem primul tunel de autostradă în România! Când va fi gata firul II al galeriei de pe secțiunea Tigveni – Curtea de Argeș (VIDEO)