Când femeia bate cuie și bărbatul face prăjituri

Vi se pare, măcar unora dintre voi, oarecum hilar un astfel de fapt, nu? Cum adică femeia să bată cuie şi bărbatul să facă prăjituri? Ştiu că vi se pare. Căci, într-o oarecare măsură, în viaţă – şi-n lume, în general – lucrurile stau altfel. Adică pe dos. Adică invers. Adică bărbatul să facă treburile tehnice într-o gospodărie şi femeia să dea iama, pentru câte şi mai câte, prin blide.

Eu vin acum şi vă spun, afirm cu tărie, chiar, că se poate şi cum am zis în titlu: femeia să bată cuie, să schimbe chiuveta la baie, să monteze o clanţă, să repare bicicleta, să schimbe roata de rezervă la maşină – şi încă o altă sumedenie de îndeletniciri, cu preponderenţă masculine – iar bărbatul să facă mâncare şi orice prăjitură, să întindă culmi de rufe, să cureţe mobila, să coasă şi să cârpească lucruri, să bage aspiratorul ori să dea cu mătura, să spele vasele şi să pună masa, plus, desigur, întreaga, imensa gamă de treburi pe care o femeie le are şi le desfăşoară într-o casă.

Eu ştiu, de mulţi ani, un astfel de cuplu, în care, pur şi simplu, priorităţile, să le zic aşa, au fost schimbate între soţi. Pentru că, la începuturile lor de bărbat şi de nevastă, lucrurile fireşti pentru alţii, la ei n-au mers. Ea ardea orice mâncare pe care se încumeta să o facă, punea sare cât are salina de la Slănic, în ac se înţepa tot timpul, cu andrelele nu ştia să umble, un ou nu era în stare să fiarbă, şi tot aşa. Pe de altă parte, el îşi dădea cu ciocanul în mână ori de câte ori era nevoie prin gospodărie de bătut un cui, becul ars nu era în stare să-l schimbe, roata de la bicicletă nu putea s-o umfle, de vreo priză care făcea probleme, nu se apropia, motorul pentru udat grădina nu era în stare să-l monteze. Şi, după reproşuri drastice unul la adresa celuilalt, că nu-i bun, spus pe româneşte, de nimic, au modificat, fără proces verbal scris şi semnat de amândoi, ci de la sine, atribuţiunile fiecăruia în gospodărie. Pentru că, lui îi stătea mai bine cu şorţ în faţă, amestecând prin oale, iar pe ea o prindea mănuşă să repare, cu simţ de răspundere, toate chestiile stricate de prin casă. Au trecut, astfel, făcând unul treburile celuilalt, mai bine de 55 de ani. În armonie, în pace, în bună înţelegere. Care, cu siguranţă, dacă n-ar fi găsit soluţia asta, n-ar fi fost, neam, prezente, în casa lor.

 Când îi vizităm, eu schimb reţete de prăjituri cu bărbatul, vorbim despre cum se face o maioneză de post, despre ce ar trebui folosit pentru curăţarea canapelei, despre ce secrete mai folosim pentru cea mai bună zacuscă din lume, despre personaje din telenovele, în timp ce soţul meu schimbă impresii cu femeia despre nu ştiu ce meci de fotbal ori campionat de tenis, despre ce hibă ar putea să aibă o maşină, dacă nu porneşte de la prima cheie, despre trusa cu scule din garaj, despre nu mai ştiu care materiale de construcţii. De când mă ştiu eu, aşa, în felul acesta, stau lucrurile între cei doi soţi. Dacă au schimbat agenda de lucru, nu înseamnă că sunt mai puţin bărbat şi mai puţin femeie. Viaţa a curs şi peste ei la fel ca peste toată lumea. Cu bune, cu rele, cu bucurii, cu necazuri. Doar că, în cuplul lor, femeia bate cuie şi bărbatul face prăjituri.