Când intră prima tranşă de 250 lei pe cardurile sociale
Guvernul vine în ajutorul românilor care au venituri reduse. Aceștia vor primi, și în 2024, un ajutor social prin programul ”Sprijin pentru România”. La fiecare două luni, cardurile sociale sunt alimentate cu 250 de lei.
Când vor intra primii bani în 2024
Și în 2024, românii vulnerabili vor beneficia de ajutorul social pentru alimente și mese calde, în valoare de 250 de lei la fiecare două luni. Ministrul Adrian Câciu a oferit asigurări și susține că acest sprijin va rezista, de fapt, până în 2027, iar mai apoi, suma urmează să fie redusă la jumătate, respectiv la 125 de lei.
Când se alimentează cardurile sociale
Astfel, următoarea tranșă de 250 de lei va intra în luna februarie a anului viitor. Ulterior, românii vor mai beneficia de acest ajutor în aprilie, iunie, august, octombrie şi decembrie.
Cum afli câți bani mai ai pe cardul social
Sumele disponibile pe aceste cardurile sociale pot fi verificate prin intermediul unei aplicații mobile. Este vorba, mai exact, de UP România, care poate fi descărcată și instalată foarte ușor din Magazin Play.
Pentru a vedea câți bani mai au disponibili pe cardurile oferite de stat, beneficiarii vor trebui să-și facă un cont, apoi să introducă datele personale cerute, să seteze un email și o parolă. Aceasta nu este singura metodă la care românii pot apela. Beneficiarii pot afla soldul curent și alte informații, apelând la Serviciul Clienţi al emitentului. Emitenților de carduri le-au fost alocate județele astfel:
Sodexo: Bihor, Bistrița Năsăud, Caraș-Severin, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu, Arad, Hunedoara, Timiș
UP Romania: Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea, București, Ilfov, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea
Edenred: Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui, Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Teleorman