Când mă fac mare, vreau să fiu tanti Luxița

Cu Mady – nume de cod, că asta e simandicoasă, încuiată, fixistă (faţă de mine, desigur, care sunt destupata în persoană) şi nu vrea să audă de Facebook, de net, de ziare – sunt prietenă de prin cretacic, aşa…

De pe când făcea plopşorul pere mălăieţe, cum ar veni. Îi ştiu tot neamul, toţi prietenii, toţi inamicii. Evident, şi ea mie, de asemenea. E una dintre persoanele care citesc întâiaşi dată, pentru prima oară, şpalturile mele, să le zic astfel.

Ei, prietene, prietene, noi, la cataramă, chiar, numai că, pe bunică-sa, femeie respectabilă de 93 de ani, nu am cunoscut-o până în primăvara asta. Mereu vorbeam despre ea cu… Mady – că era să scriu cum o cheamă – că face aşa, că drege altminteri…

Şi, în primăvară, i-am spus de la obraz: „Gata! Nu mai merge aşa. Du-mă la bunică-ta, să vorbesc cu ea!”. Prietena mea a râs: „să vorbeşti? Fugi de-aici, că n-apuci să zici nici săru’mâna, că se declanşează ea şi nu-i mai tace guriţa, până pleci. Îţi dă directive, te ceartă, te critică, te înnebuneşte de toţi nervii capului. Ştiu eu marfa, ce naiba!”.

Totuşi, ca să scape de mine, m-a dus la mamaie Luxiţa – aşa i-am zis în primă fază, dar, mai apoi, femeia m-a pus, mintenaş, în banca mea: tanti Luxiţa, fată, că nu sunt chiar aşa de bătrână. Din prima, serios, mi s-a părut un personaj de excepţie. M-a întâmpinat pe picioarele ei, deşi ar fi trebuit să folosească bastonul. Dar Mady mă avertizase: e atât de cochetă şi de vanitoasă, că nu vrea să o vadă lumea neputincioasă şi vai de ea.

Apoi, tanti Luxiţa mi-a atras atenţia prin unghiile, e drept, mai rupte, mai tăiate, date cu lac. Nici de pe buze – mă rog, şi mai sus, şi mai jos de buze, dar nu se pune – nu lipsea o dâră de ruj. Lucruri pe care le-am apreciat cu voce tare.

„Să ştii, mi-a spus, dacă nu te respecţi tu, nu poţi să-i faci pe ăialalţi să te respecte. Şi cum vrei respectul lor, dacă eşti şleampătă şi amărâtă? Să ştii tu, de la mine, cum arăţi face toţi banii în viaţă!”. În toiul discuţiei – lungi, lungi de tot, cât o zi de post – m-a mai învăţat: „să fii tu cât de temătoare şi de speriată de ceva, dar nu le da prilej ălora din afară să vadă asta. Că, dacă te văd slabă, te-ncalecă de nu te vezi. Şi nici nu trebuie să ştie lumea că te-ai împiedicat şi ai căzut. Şi că ţi-ai rupt noada şi spinarea. Ridică-te, scutură-te de ţărână şi lasă-i pe alţii să se vaite că şi-au julit genunchii! Toată lumea cade!”

Ehei, tanti Luxiţa, unde erai să mă ridici acum câţiva ani, când m-am prăbuşit rău? Dar e bine de ştiut pentru alte căderi şi alte căzături. Cum e văduvă de mulţi, mulţi ani, o întreb dacă şi-a iubit bărbatul, de nu s-a recăsătorit.

„Ei, iubeală, zice, dând din mână oarecum a lehamite. Pe vremea noastră, nu era cu iubeala asta. Mai încoace s-a inventat. A pus tătica ochii pe unul, mai bătrân ca mine cu nişte ani, niţel mai frumos ca dracu’, dar cu birt şi casă la şosea, şi pe-ăla mi l-a dat de bărbat. Om rău n-a fost, dar tot din casă flituia la poker. Şi a avut la femei… Nici fire de păr în cap nu mai am eu, câte a avut. S-a dus la locul lui pe la 40 şi ceva de ani. Şi am trăit liniştită, pe urmă, şi eu. Îţi mai spun una. Le-o spun şi ăstora, ai mei, da’ nu bagă la devlă. Să nu iubeşti pe nimeni mai mult decât te iubeşti pe tine. Merită cineva pe lumea asta să-l iubeşti mai mult ca pe tine? Nu! Iei haine pentru ei, pentru tine iei cu două mai mult. Le pui ce-i mai bun în faţă, la masă, opreşte-ţi şi ţie o parte ca lumea. Ce-i place sufletului tău, dă-i! Că, ştii una? Doar viaţa asta o ai. De pe dincolo n-a venit nimeni să spună că mai faci ceva pentru tine, când ai dat colţu’. Uite, eu, deşi nu am voie şi ai mei nu mă lasă, am pitite prin casă nişte bomboane, nişte ciocolată, un coniac mititel, nişte ţuică de prună, o blană de slănină, cafea, ba şi niscaiva ţigări, că am fost fumătoare la viaţa mea. Nu ca turcii, dar la o cafea, nu ziceam nu. Şi nu zic nici acu’. Să nu dea dracii să le spui ceva, că mă jur că nu recunosc nimic. Spun că le inventezi şi tu. M-ai înţeles?”

Mai revin la învăţămintele coanei Luxiţei celei tinere. Acum, mai fug la nişte treburi. Că am atât de multe! Şi am decis: când mă fac io mare, vreau să fiu tanti Luxiţa. Atât..