Când s-ar putea retrage din fotbal Mircea Lucescu: “Trebuie să spun gata”
Mircea Lucescu (77 de ani), antrenorul echipei Dinamo Kiev, a vorbit despre retragerea sa din fotbal.
Tehnicianul român are contract cu gruparea ucraineană până în vara anului 2024, dar s-ar putea retrage din fotbal până atunci. Mircea Lucescu s-a arătat afectat de situația din estul Ucrainei.
”Sirenele sună în continuare. Și azi au sunat de 2 ori în timpul antrenamentului și după. Sigur, în vestul țării nu, absolut deloc, aici în Kiev e mai aproape de granița cu Rusia și mai există temeri, cum se mișcă ceva, imediat sirena anunță.
Poate vă întrebați de ce mai stau aici? N-am fost niciodată laș și nu sunt nici acum, chiar dacă lucrurile sunt extrem de dificile.
Puteam să plec la Fenerbache în vară cu situația asta. Dinamo Kiev m-a invitat atunci, acum 2 ani când am hotărât să mă las, m-au convins, am venit, am avut succes, 3 titluri într-un an după care a venit nebunia asta, nenorocirea asta de război și atunci lucrurile s-au schimbat total.
Am rămas, fără fotbal nu pot să stau. Nu știu însă cât o să mai stau că vine un moment în care trebuie să spun gata.
Sigur, mă gândesc și la momentul ăsta, până acum nu am luat în calcul, pentru că văd că e foarte greu, nu vezi luminița de la capătul tunelului, nu știi ce se întâmplă și atunci e greu.
Un antrenor care a fost obișnuit cu succese și toate astea suferă de 2 ori mai mult decât unul care e obișnuit cu altceva.
E foarte greu când toată viața ai luptat să câștigi și pe urmă să accepți o situație anormală, pentru că e una anormală în care nu se mai poate vorbi de un antrenor, în primul rând te gândești doar la ce se întâmplă, la cei ce suferă, mă gândesc la jucătorii mei, e greu să-i aduci la un nivel de participare mentală pentru că au alte preocupări legate de familie, prieteni, nu e simplu”, a spus Mircea Lucescu, potrivit sptfm.ro.
Mircea Lucescu ocupă locul 87, într-un un top 100 al celor mai buni antrenori din toate timpurile, potrivit publicației britanice FourFourTwo.
Mircea Lucescu este campion în România, Turcia și Ucraina, cu șapte echipe diferite.