Când și unde va fi înmormântat filosoful Mihai Șora
Sicriul cu trupul neînsufleţit al filosofului Mihai Şora va fi depus luni seara la Biserica Albă, iar marţi vor avea loc funeraliile.
„Iubitule (…) Te vor aduce mâine seară, la ora 21, în Biserica Albă – „Biserica inimii mele”, cum obişnuieşti să spui, şi te vor aşeza acolo. Iar Biserica inimii tale va rămâne deschisă peste noapte, pentru ca oamenii care te preţuiesc şi vor să-ţi fie aproape să poată veni lângă tine. A doua zi, marţi, la ora 13, va fi slujba înmormântării tale, cu părinţii Mihail, Florian şi Silviu, oameni plini de har, pe care-i iubeşti. Şi cu tinerii din cor, fermecătorul cor al Bisericii Albe, despre care ai povestit de atâtea ori…” – este mesajul postat pe pagina de Facebook a filosofului de către soţia lui.
Citește și: A murit filosoful Mihai Șora
Mihai Şora a murit sâmbătă la vârsta de 106 ani.