Când trece România la ora de vară. Ceasurile se dau înainte, în cea mai scurtă zi din an
România trece la ora de vară 2024 în ultima duminică din luna martie, care va fi cea mai scurtă zi din an, cu doar 23 de ore. Astfel, în noaptea de sâmbătă, 30 martie, spre duminică, 31 martie, ceasurile se vor da înainte cu o oră, iar ora 3:00 va deveni ora 4:00.
Trecerea la ora de vară are loc la câteva zile după echinocțiul de primăvară 2024, de pe 20 martie, când ziua este egală cu noaptea. Această dată marchează practic începutul primăverii astronomice.
După echinocțiul de primăvară, ziua începe „să crească”, iar noaptea să scadă (durata de lumină naturală pe parcursul unei zile), proces care ține până la solstițiul de vară din 20 iunie 2024. La ora de iarnă se va reveni pe 27 octombrie 2024, atunci când ora 04:00 va deveni ora 03:00. Din acel moment, noaptea este mai lungă.
De ce a fost introdusă ora de vară
Ora de vară a fost introdusă pentru a crește numărul de ore în care oamenii beneficiază de lumina naturală a Soarelui, printre sectoarele avantajate aflându-se agricultura. Țările europene sunt cele care au adoptat sistemul cu ora de vară – ora de iarnă în secolul trecut, obiectivul fiind economisirea de energie, în principal, în perioada războiului, dar și a crizelor de pe piața petrolului apărute în anii 1970.
Ora de vară și efectele ei
Odată cu trecerea la ora de vară se reduc și accidentele rutiere, după cum reiese dintr-un studiu realizat de Steve P. Calandrillo de la Universitatea Washing¬ton şi Dustin E. Buehler de la Universitatea din Arkansas. De asemenea, se preconizează și o reducere a infracționalității.
„Este mai multă lumină seara, atunci când au loc majoritatea accidentelor fatale, când oamenii vin spre casă după o zi obositoare la birou. Mai mult, rata criminalității ar putea să scadă pentru că mai mult de jumătate dintre infracțiuni au loc în orele de după lăsarea întunericului, după-amiaza târziu sau seara”, se arată în studiu.
Printre industriile care beneficiază de pe urma trecerii la ora de vară se numără nu doar agricultura, ci și HoReCa. În același timp, o cantitate mai mare de lumină contribuie la o bunăstare generală și la menținerea sănătății. Aceasta deoarece soarele crește sinteza de vitamina D și reduce incidenta „dezordinii afective sezoniere”.
Pentru persoanele care suferă de anxietate si depresie sau vârstnici, această modificare poate să creeze un disconfort crescut. La fel se întâmplă și în cazul persoanelor care au o sensibilitate mai mare a ceasului biologic.
Primăvara astronomică
Primăvara astronomică, pentru toată emisfera nordică, își face debutul odată cu echinocțiul de primăvară, care are loc în 2024 pe data de 20 martie. În emisfera sudică a Pământului, fenomenul este invers și marchează începutul toamnei astronomice.
În regiunile polare din emisfera nordică, începe lunga zi polară, în timp ce în emisfera sudică începe noaptea polară, care vor dura, fiecare, câte 6 luni.