Când va avea loc o eclipsă totală de Soare în România? ”Există deja grupuri de Facebook în care oamenii se invită în Piața Victoriei să vadă eclipsa” EXCLUSIV
Eclipsa totală de Soare de luni, 8 aprilie 2024, va putea fi observată doar pe continentul nord american. Totalitatea ei, adică momentul în care Luna va acoperi perfect Soarele, va fi de aproximativ 4 și jumătate, iar cei care vor bucura cel mai mult de fenomen vor fi mexicanii, întrucât în Mexic eclipsa totală va avea durata cea mai lungă (4 minute și 28 de secunde). Iată, însă, când vom putea urmări o eclipsă totală de Soare din România.
Românii se vor putea bucura de un astfel de spectacol astronomic nu mai devreme de anul 2081. Mai cu seamă peste pe 3 septembrie 2081, adică peste aproape șase decenii. Fenomenul va putea fi văzut cel mai bine din sudul țării, dar nu din București, a declarat în exclusivitate pentru Puterea.ro Adrian Șonka, directorul Observatorului Astronomic ”Amiral Vasile Urseanu” din București.
”Pe Facebook, există 2 grupuri în care oamenii se invită unul pe altul să vadă eclipsa în Piața Victoriei din București. Dar eclipsa nu se vede totală din București, ci din sudul țării.”, ne-a declarat Adrian Șonka.
Până atunci, însă, românii se vor putea bucura de o eclipsă parțială de Soare, care va avea loc pe 2 august 2027. Aceasta va putea fi văzută în România doar în proporție de 57%, susține directorul Observatorului Astronomic ”Amiral Vasile Urseanu”.
”Nu este o eclipsă de Soare specială”
Cu toate acestea, în lumea astronomiei, eclipsele de Soare, fie ele și totale, nu sunt considerate fenomene atât de speciale. Isteria creată în jurul fenomenului astronomic de astăzi a fost amplificată americani, susține specialistul, care știu să promoveze foarte bine astfel de evenimente.
”Nu este o eclipsă specială. Este o eclipsă de Soare normală și poate, să spunem, că este văzută de pe continentul nord american, și au făcut-o americanii să pară specială. Dar din punct de vedere astronomic, este o nouă eclipsă de Soare și nimic mai mult.”
Citește și: Fenomen astronomic neobișnuit, luni: eclipsă totală de soare. Unde se va putea vedea
Adrian Șonka spune că oamenii pot vedea chiar și 2 eclipse totale de Soare pe an, cu o condiție, însă.
”Atunci când se produce o eclipsă totală de Soare, luna trece prin fața Soarelui. Cei care văd acest moment și care se numește totalitate, se află în umbra lunii. Iar umbra lunii este destul de mică pe Pământ, are sute de kilometri și circulă și cu o viteză destul de mare. Ca să vezi totalitatea aceasta, trebuie să te afli în umbra lunii și din acest motiv, pentru un loc anume, pentru că umbra asta este destul de mică și trece destul de repede, fenomenele astea se produc rar. Dacă stai fix într-un loc, o să vezi eclipse din acestea foarte rar.
Conteză cât de mic este locul în care te afli. Dacă poți să te deplasezi pe glob, poți să vezi două pe an. ”
Despre eclipsa totală de Soare din 8 aprilie 2024
Eclipsa totală de Soare de astăzi va fi vizibilă, mai întâi, în Mexic. Apoi își va continua drumul prin SUA, părăsind ulterior America de Nord pe coasta Atlanticului.
Potrivit NASA, acest eveniment astronomic va fi diferit de celelalte eclipse de Soare de până acum. Oamenii de știiță spun că stratul exterior al Soarelui (coroana) va fi mai vizibil față de eclipsa totală de Soare din 2017 datorită activității crescute a astrului.
Eclipsa totală de Soare de anul acesta va fi vizibilă cu aproape două minute mai mult față de cea din urmă cu 7 ani. Durata cea mai mare va fi de 4 minute și 28 de secunde, în apropiere de orășelul Nazas, din statul Durango, din Mexic.
În Statele Unite ale Americii, umbra lunii va trece direct, printre altele, pe deasupra orașelor Dallas, Cleveland și Buffalo.
Eclipsa totală de Soare 2024. Unde poate fi văzută în Europa
Eclipsa va fi parțial vizibilă în Svalbard (Norvegia), în Islanda, în Irlanda, în sud-vestul Marii Britanii (Anglia, Țara Galilor), în nord-vestul Spaniei și Portugaliei, în Azore și în Insulele Canare.