Când va avea loc rotația guvernamentală și cine vor fi noii miniștri (surse)
Termenul asumat pentru schimbarea premierului și a unor miniștri, conform protocolului de Guvernare, are toate șansele să fie depășit cu o lună. În prezent se poată negocieri atât între PNL și PSD cât și în interiorul partidelor pentru stabilirea portofoliilor și a candidaților, fiind deja avansate mai multe ipoteze. UDMR ar fi păstrat la guvernare dar ar pierde un minister.
Prima necunoscută, cea a datei la care se va face rotația, pare a fi soluționată. Conform protocolului semnat de PNL, PSD şi UDMR în noiembrie 2021, mandatul de premier al lui Nicolae Ciucă se încheie pe data de 23 mai 2023, după care e numit un prim ministru din partea PSD, până la alegerile generale din 2024.
Data schimbării guvernamentale
Surse din conducerea Coaliție ne-au declarat că schimbarea se va produce cel mai probabil la finalul lunii iunie, pentru a se profita de finalul sesiunii parlamentare pentru validarea noului Executiv.
Un lider social-democrat, Dragoș Benea, avansa chiar termenul de după 1 iulie, motivând că va fi făcută odată cu rectificarea bugetară.
„Eu ştiu că prim zi în care poţi face rectificarea bugetară este 1 iulie. După 1 iulie, în luna iulie, când e şi vacanţă parlamentară. Cred că aşa se va întâmpla. Nu aş vedea ca un semn de slăbiciune că ceva ce trebuia să se întâmple în jurul lunii iunie se va întâmpla la 1 iulie, cu o lună mai târziu, important este să se întâmple cu legile bine făcute şi din punct de vedere al rectificării şi al jaloanelor din PNRR, şi din punct de vedere politic dar şi administrativ, să se facă o predare de ştafetă rapidă, dar cu socotelile bine făcute. Nu văd o problemă să se întârzie o lună”, a declarat Benea la Prima news.
Este puțin probabil ca acest lucru să se întâmple însă atât de târziu dat fiind faptul că în iulie ar fi deja perioada de vacanță și ar exista riscul, în cazul unei sesiuni extraordinare, ca o parte din aleși să nu participe sau să fie nemulțumiți că li se strică perioada de concedii.
Nicolae Ciucă – ministru și vicepremier
O ipoteză avansată în interiorul PNL este cea a lui Nicolae Ciucă vicepremier și ministru al Afacerilor Interne. Varianta de viceprim-ministru ar fi în cazul în care portofoliul de la Transporturi ar rămâne în continuare la PSD, sub conducerea lui Sorin Grindeanu, iar Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene ar rămâne în continuare sub conducerea liberalului Marcel-Ioan Boloș.
În cazul în care Transporturile ar reveni totuși PNL, Rareș Bogdan este unul dintre principalii candidați, europarlamentarul exprimându-și public interesul.
Numele lui este însă vehiculat și pentru a-l înlocui pe Bogdan Aurescu, la Ministerul Afacerilor Externe. Bogdan este președintele PNL Diaspora și a avut deja mai multe ieșiri publice îndreptate împotriva lui Aurescu.
Nu e singurul care dorește acest post, Alina Gorghiu fiind și ea pe lista scurtă pentru MAE.
Cât privește postul de la Finanțe, ce va reveni PNL, conform protocolului, principala propunere ar fi Sebastian Ioan Burduja, actualul ministru al Cercetării, Inovării şi Digitalizării.
O decizie privind calendarul și candidații ar putea fi luată peste două săptămâni, în şedinţa Biroului Politic Naţional.
Mazilirea lui Daea
Ce se știe aproape sigur la PSD este faptul că Daea își pierde postul. Principalul favorit pentru locul lui Daea este deputatul PSD de Olt, Florin-Ionuț Barbu, președintele Comisiei de agricultură din Camera Deputaților, nimeni altul decât nepotul baronul Paul Stănescu și un fost apropiat al lui Darius Vâlcov.
De asemenea, în PSD mai există și o variantă de rezervă în persoana fostului secretar de stat din era de la Agricultură, Daniel Botănoiu.
Nici ministrul Economiei, Florin Spătaru, nu se simte prea confortabil în fotoliul guvernamental, locul său putând fi luat de liderul senatorilor PSD, Radu Oprea, care este și purtătorul de cuvânt al PSD.
Poziția UDMR în noul Guvern
Deși au existat voci din PNL care au cerut scoaterea UDMR de la guvernare, el va rămâne în Executiv dar va pierde, cel mai probabil, un portofoliu. Este vorba de Ministerul Mediului ce ar urma să revină liberalilor, conform negocierilor din acest moment.
UDMR va păstra Ministerul Sportului și pe cel al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.