Când va fi finalizat parcul fotovoltaic din Arad care va ocupa 1.000 ha de teren
Cel mai mare parc fotovoltaic din Europa va fi construit în județul Arad, în zona localităților Pilu – Grăniceri, în urma unei investiții de aproximativ 800 de milioane de euro, după cum au anunţat reprezentanţii investitorului şi ai dezvoltatorului.
Lucrările de construcție vor începe în vara anului 2023 și ar urma să fie finalizate în decembrie 2024. Pe lângă acest proiect de 1.044 de MW, vor mai fi construite alte două parcuri fotovoltaice tot în județul Arad, cu o capacitate de circa 800 MW.
Autorităţile judeţene, alături de reprezentanţii investitorului şi ai dezvoltatorului, au prezentat, marți, la Consiliul Judeţean (CJ) Arad, proiectul de la Pilu – Grăniceri.
Despre aceast[ investiție s-a auzit prima dată în 2021, când Consiliul Județean Arad a organizat o dezbatere publică referitoare la oportunitatea elaborării în interes public a Planului Urbanistic Zonal cerut de investitor. Tot atunci s-a anunțat și că investiția va ocupa aproximativ 1000 de hectare de terenuri agricole din comunele Grăniceri şi Pilu.
‘’Iată că planurile noastre devin realitate. Am ales acest judeţ şi locaţia proiectului ţinând cont şi de infrastructura pusă la punct şi de posibilităţile de logistică. Este cel mai mare parc fotovoltaic din Europa, construcţia începe în vara anului 2023, iar până în decembrie 2024 vrem să livrăm prima cantitate de energie în reţea’’, a declarat Sebastian Enache, reprezentant al dezvoltatorului Monsson.
Realizarea parcului ar urma să asigure circa 1.000 de locuri de muncă zilnic. După finalizarea lucrărilor, vor fi angajaţi până la 200 de oameni pentru operare şi mentenanţă.
Monsson are în proiect circa 2.000 de MW pentru judeţul Arad, urmând să fie construite, cel mai târziu începând cu 2024, alte două parcuri fotovoltaice, în zona localităţilor Chişineu-Criş şi Macea (aproximativ 800 de MW). Finalizarea investiției se va face în 2026 și va costa circa 600 milioane de euro. În total, investițiile Monsson în județul Arad se vor ridica la 1,4 miliarde de euro.
Monsson anunţa la începutul lunii noiembrie că a semnat un acord cu Rezolv Energy pentru finalizarea proiectului de la Pilu-Grăniceci. Investitorii spuneau că se are în vedere includerea unei soluţii de ultimă generaţie de stocare a energiei.
Producţia anuală a parcului fotovoltaic va acoperi necesarul de energie pentru peste un milion de gospodării.
Monsson este un jucător important în domeniul energiei regenerabile şi a apei din 2004, cu proiecte de peste 7.000 de MW în dezvoltare.