Când va fi înmormântat actorul Mitică Popescu

Publicat: 04 ian. 2023, 17:20, de Florentin Lucaniuc, în ACTUALITATE , ? cititori
Când va fi înmormântat actorul Mitică Popescu

Actorul Mitică Popescu va fi înmormântat vineri, la ora 15, la Cimitirul Bellu, potrivit unui comunicat al Teatrului Mic.

„Dumnezeu să-l odihnească în pace şi lumină pe marele nostru actor Mitică Popescu! O ultimă, adâncă reverenţă, Maestre!”, transmite colectivul Teatrului Mic.

 Mitică Popescu a murit marţi la Spitalul Elias

Născut în Bucureşti, la 2 decembrie 1936, Mitică Popescu a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale din Bucureşti în anul 1967.

Pe scena Teatrului Mic a debutat în 1973 în spectacolul „Philadelphia eşti a mea” de Brian Friel, regia Sorana Coroamă Stanca, şi a rămas în trupa teatrului până în anul 2010. În spectacolul „Matca” de Marin Sorescu a jucat alături de regretata Leopoldina Bălănuţă, cu care s-a căsătorit în 1977.

Citește și Mitică Popescu a murit. Îndrăgitul actor avea mai multe afecțiuni

A realizat roluri de excepţie în spectacolele de teatru „Cititorul de contor” de Paul Everac (1976, regia Paul Everac), „Să îmbrăcăm pe cei goi” de Pirandello (1978, regia Cătălina Buzoianu), „Maestrul şi Margareta” de Bulgakov (1980, regia Cătălina Buzoianu), „Nişte ţărani” de Dinu Săraru (1981, regia Cătălina Buzoianu), „O femeie drăguţă cu o floare şi ferestre spre nord” de Eduard Radzinski (1986, regia Dragoş Galgoţiu), „Pescăruşul” de Cehov (1993, regia Cătălina Buzoianu), „Cum vă place” de William Shakespeare (1996, regia Nona Ciobanu), „Sonata fantomelor” de August Strindberg (1999, regia Cătălina Buzoianu), „Şcoala femeilor” de Moliere (1999, regia Alexandru Dabija), „Slugă la doi stăpâni” de Carlo Goldoni (1999, regia Mihai Constantin Ranin), „Viitorul e maculatură” de Vlad Zografi (2000, regia Nona Ciobanu), „Alex şi Morris” de Michael Elkin (2004, alături de regretatul Ştefan Iordache, regia Gelu Colceag), „Colonia îngerilor” de Ştefan Caraman (2007, regia Nona Ciobanu).

Citește și Ce pensie lua Mitică Popescu după 53 de ani pe scenă

Mitică Popescu a debutat în filmul „Dincolo de nisipuri”

Marele actor a debutat în film în „Dincolo de nisipuri” (regia Radu Gabrea, 1974). Ulterior, filmografia sa a inclus roluri memorabile în „Stejar, extremă urgenţă” (regia Dinu Cocea, 1973), „Mere roşii” (regia Alexandru Tatos, 1976), „Vânătoarea de vulpi” (regia Mircea Daneliuc, 1980), „De ce trag clopotele, Mitică?” (regia Lucian Pintilie, 1981), „Înghiţitorul de săbii” (regia Alexa Visarion, 1981), „Glissando” (regia Mircea Daneliuc, 1985), „Căsătorie cu repetiţie” (regia Virgil Calotescu, 1985), „Moromeţii” (regia Stere Gulea, 1987), „Secretul armei… secrete” (regia Alexandru Tatos, 1988), „Cel mai iubit dintre pământeni” (regia Şerban Marinescu, 1993), „Dulcea saună a morţii” (regia Andrei Blaier, 2003), „Păcală se întoarce” (regia Geo Saizescu, 2006), „Ticăloşii” (regia Şerban Marinescu, 2007), „Umilinţă” (regia Cătălin Apostol, 2011).

Mitică Popescu a prezentat una dintre cele mai longevive emisiuni TV

A prezentat emisiunea „D’ale lui Mitică”, una dintre cele mai longevive producţii ale televiziunii publice, difuzată din 2000 la TVR 2.

Citește și Viața și cariera regretatului mare actor Mitică Popescu

A fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler, „pentru devotamentul şi harul artistic puse în slujba teatrului românesc”.

Mitică Popescu a fost distins cu Premiul UNITER pentru întreaga activitate în 2009. Tot în 2009 a fost laureat la Gala premiilor Municipiului Bucureşti pentru artă şi cultură, secţiunea „Artele spectacolului”.

A fost omagiat şi în cadrul Galei Premiilor Gopo din 2013 cu Premiul pentru Întreaga Carieră. 

Citește și Leopoldina Bălănuță și Mitică Popescu, poveste de dragoste ca-n filme