Prognoza ANM pentru următoarele zile. Când vin ninsorile în București

Publicat: 23 nov. 2024, 15:02, de Lavinia Tudor, în METEO , ? cititori
Prognoza ANM pentru următoarele zile. Când vin ninsorile în București

După un episod scurt de fulguieli la începutul lunii noiembrie, bucureștenii mai au de așteptat până la o iarnă autentică. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), ninsorile vor întârzia să apară cel puțin până la sfârșitul lunii noiembrie.

Meteorologul Mihai Timu de la ANM explică faptul că nu sunt condiții pentru ninsoare în perioada imediat următoare. „Până în prezent, am rămas doar cu fulguielile din urmă cu o săptămână și jumătate. Poate vom vedea din nou ninsoare în luna decembrie”, a declarat specialistul, subliniind că temperaturile actuale și condițiile atmosferice nu favorizează precipitațiile solide.

Cum va fi vremea în următoarele zile

Pentru următoarele zile, meteorologii anunță o vreme stabilă în București, cu temperaturi moderate pentru finalul lunii noiembrie.

Sâmbătă, 23 noiembrie 2024

  • Temperaturi: Maxime între 6 și 8 grade, minime între -5 și -2 grade.
  • Vreme: Cer variabil, cu posibile precipitații slabe mixte.
  • Vânt: Slab până la moderat.

Duminică, 24 noiembrie 2024

  • Temperaturi: Maxime între 7 și 8 grade, minime între -2 și 0 grade.
  • Vreme: Preponderent frumoasă, rece dimineața și noaptea. Cer mai mult senin, dar cu înnorări temporare noaptea.
  • Vânt: Slab până la moderat.

Luni, 25 noiembrie 2024

  • Temperaturi: Maxime de 9-10 grade, minime între -2 și 0 grade.
  • Vreme: Predominant frumoasă, cu valori termice apropiate de mediile climatologice. Cer variabil, iar noaptea pot apărea condiții de ceață.
  • Vânt: În general slab, conform Playtech.

Marți, 26 noiembrie 2024

  • Temperaturi: Maxime în jur de 11 grade, minime de -2 grade.
  • Vreme: Cer variabil, cu condiții de ceață dimineața și noaptea.
  • Vânt: Slab până la moderat.

Ce urmează după 26 noiembrie?

Pentru perioada 27-30 noiembrie, ANM estimează temperaturi ușor peste normele climatologice ale perioadei. Spre sfârșitul lunii, probabilitatea de ploaie va crește, dar șansele de zăpadă rămân minime.