Când vor anunța autoritățile americane ridicarea vizelor pentru români
Conform unor surse, este foarte probabil ca la jumătatea lunii octombrie SUA să anunțe ridicarea vizelor pentru cetățenii români. Măsura ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2025.
Guvernul României desfăşoară în această perioadă campania „Calificăm România” care vizează includerea ţării noastre în Programul Visa Waiver, care ar permite călătoria în SUA fără viză.
„Lansăm astăzi campania ‘Calificăm România’ şi ne propunem, făcând o analogie cu fotbalul, să calificăm România în Programul Visa Waiver, având obiectivul de a călători în Statele Unite fără vize. Există o oportunitate uriaşă, valabilă doar până pe 30 septembrie. De aceea, rog toţi cetăţenii români care au vize valabile de tip B1 sau B2 şi cei care au avut o astfel de viză să aplice pentru reînnoirea vizei. Aşa vom atinge acea rată de refuz de maxim 3% şi sunt convins că, mobilizând cât mai mulţi români în această campanie, vom călători în Statele Unite de anul viitor fără vize”, a afirmat prim-ministrul, în şedinţa de guvern din 18 iulie.
Cetăţenii români nu sunt eligibili pentru programul Visa Waiver, în acest moment. Pentru cetăţenii care sunt eligibili pentru programul Visa Waiver este obligatorie înregistrarea prin Sistemul Electronic de Autorizare a Călătoriei (ESTA), înainte de a începe călătoria către SUA. Persoanele care nu au obţinut aprobarea prin sistemul ESTA nu vor fi îmbarcate de nicio companie aeriană către SUA.