Candidat la Primăria Brașov, reținut pentru amenințări grave la adresa președintei BEJ. I-a spus că ”o violează și apoi o omoară”

Publicat: 09 iun. 2024, 13:45, de Cristina Cohuț, în ALEGERI , ? cititori
Candidat la Primăria Brașov, reținut pentru amenințări grave la adresa președintei BEJ. I-a spus că ”o violează și apoi o omoară”
Sursa foto: transilvania365.ro

Candidatul independent la Primăria Brașov, Dogar Nicolae Florin, a fost reținut noaptea trecută și propus pentru arestare astăzi.

Surse judiciare au declarat că tânărul i-a trimis un email președintei BEJ, doamna judecător Constantinescu Nicoleta, în care a amenințat că o va viola și pe urmă o va ucide. La momentul reținerii, poliția din Brașov a constatat că acesta se afla sub influența drogurilor.

Din păcate, consumul de droguri a devenit o problemă majoră la Brașov, fenomen alimentat și de susținerea unor politicieni locali.

Este de remarcat faptul că doi parlamentari brașoveni, Victor Ilie (deputat USR) și Tudor Benga au susținut legalizarea drogurilor, Benga recunoscând chiar că a consumat „iarbă și etnobotanice”.

Reținerea lui Dogar Nicolae Florin pentru acuzația de ultraj a fost confirmată de oficialii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, care au anunțat că vor oferi mai multe informații după audierea candidatului de către procurorul de caz.

Reprezentanții Biroului Electoral Județean au refuzat să comenteze situația, invocând desfășurarea anchetei.

„Cauza este în competența Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, fapt pentru care activitățile de urmărire penală se desfășoară exclusiv de către procurorul de caz”, au declarat reprezentanții IPJ.

Comparativ cu scrutinul din toamna lui 2020, prezența la vot a brașovenilor a fost remarcabilă încă de dimineață. În primele două ore de la deschiderea urnelor, au votat 4,39% dintre alegătorii din județul Brașov, adică 22.343 de persoane. În 2020, până la ora 9.00, se înregistraseră 18.730 de voturi, reprezentând 3,86%.

În municipiul Brașov, prezența la vot este astăzi, până la acest moment, de 3,87% (9.143 de voturi), comparativ cu 3,34% (7.674 de voturi) la scrutinul din 2020.

În municipiul Brașov sunt înscriși pe listele electorale 241.751 de alegători, iar în județ 524.046.