Candidat PNL la primărie, cercetat pentru abuz în serviciu. Ar putea ajunge la închisoare, după ce a fost și executat silit
Un candidat PNL la primărie își așteaptă sentința, fiind cercetat pentru abuz în serviciu. Acesta a prejudiciat primăria, pe care a condus-o până în 2020, cu peste 9 miliarde de lei vechi. Acum, speră să ocupe din nou funcția de edil, deși mai are datorii de achitat și riscă să ajungă după gratii.
Candidat PNL la locale, la un pas de închisoare
Marian Tătaru, primarul care a condus localitatea Ionești între 2008 și 2020, vrea să revină la conducerea comunei, deși este acuzat că i-a adus un prejudiciu de peste 9 miliarde de lei vechi. Este, în prezent, în așteptarea unei condamnări pentru abuz în serviciu, dar încă speră să obțină un nou mandat de patru ani la Primăria Ionești.
Procesul în care este judecat pentru abuz în serviciu se apropie de final, cu un termen important stabilit pentru 13 iunie, când magistrații ar putea pronunța sentința. La aceeași dată, Judecătoria Târgu Jiu a dispus aducerea cu mandat a consilierului local PNL, Ion Păuna, pentru a depune mărturie.
În urmă cu câțiva ani, Curtea de Conturi a constatat că Marian Tătaru a prejudiciat Primăria Ionești cu peste 9 miliarde de lei vechi în perioada cât a fost primar. În ianuarie 2022, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu l-a trimis în judecată, acuzându-l că a gestionat defectuos un contract de lucrări din 2012, în valoare de 1.071.406 lei, pentru modernizarea unor drumuri sătești.
Contractul a depășit fondurile disponibile, iar facturile emise în 2012 și 2015 nu au fost înregistrate la timp, ducând la penalități și cheltuieli de judecată care au prejudiciat primăria cu aproape 920.000 de lei.
Aceste acuzații se bazează pe faptul că Tătaru nu a asigurat legalitatea și eficiența utilizării resurselor materiale ale instituției publice, conform rechizitoriului procurorilor.
Marian Tătaru a fost executat silit
Marian Tătaru, fostul primar al comunei Ionești, a fost și executat silit de către administrația locală pentru plata dobânzilor la prejudiciile cauzate în cadrul proiectului de alimentare cu apă a localității, suma ridicându-se la 61.877,50 de lei.
În plus, a fost executat silit și pentru prejudiciile legate de serviciile de telefonie mobilă, în valoare de 56.667,08 lei. Primăria Ionești a recuperat aceste sume, echivalentul a peste un miliard de lei vechi, dar Tătaru mai are de plătit dobânzi de 30.000 de lei.
În paralel, Tătaru este anchetat penal pentru însușirea ilegală a unor telefoane mobile de ultimă generație, achiziționate din fonduri publice în perioada în care era primar. Aceste telefoane, în valoare de mii de euro, ar fi putut fi folosite pentru proiecte comunitare, cum ar fi asfaltarea unei ulițe din Ionești.
În prezent, Marian Tătaru lucrează la CE Oltenia, în timp ce se confruntă cu multiple investigații și obligații financiare rezultând din mandatul său de primar.