Candidatul pentru funcţia de Avocat al Poporului a ieşit la pensie la 49 de ani
Fabian Gyula, candidatul care a primit aviz favorabil de la comisiile juridice ale Parlamentului pentru funcţia de Avocat al Poporului, a afirmat miercuri că a ieşit la pensie în 2020, la vârsta de 49 de ani.
Acesta are o pensie de magistrat de peste 10.000 lei.
„M-am pensionat anul trecut, la vârsta de 49 de ani”, a declarat Fabian Gyula, miercuri la Parlament.
Chestionat dacă 49 de ani nu e o vârstă prea mică pentru a ieşi la pensie, el a răspuns: „Raportat la presiunea la care eşti supus în magistratură, da”.
„Am lucrat 24 de ani fără să ocup funcţii de conducere, abia după acea am avut funcţii de conducere. La un moment dat am stat 15 ani pe acelaşi scaun, practic soluţionând acea ciclicitate de dosare care nu erau simple. Mă ocupam şi de cooperare internaţională. Obişnuiesc să spun o întâmplare din această activitate după care să apreciaţi cât de grea este activitatea de magistrat. Lucram la Parchetul tribunalului când într-o noapte, pe la 4.00, am ajuns acasă şi mă sună pe telefonul fix şeful arestului. Atât mi-a spus: să ştiţi că cel pe care l-aţi audiat timp de două ore şi jumătate în cursul acestei nopţi, la verificările efectuate de medicul de la arest s-a dovedit a fi purtător de TBC activ. A închis discuţia. Mi-a zis: să aveţi grijă de copilaşii dumneavoastră. Aceasta este activitatea de magistrat”, a mai explicat Fabian Gyula, potrivit news.ro.
Acesta a mai precizat că magistraţii au şi o serie de incompatibilităţi şi restricţii şi că pensia sa este de peste 10.000 lei, apreciind că este o sumă mare raportat la pensia medie.
La audierea în comisiile juridice ale Parlamentului, Fabian Gyula a spus că a absolvit studii juridice, vreme de 25 de ani a fost procuror şi de 22 de ani este cadru didactic în învăţământul superior.
Comisiile juridice ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au adoptat, cu majoritate de voturi, aviz favorabil pentru ca Fabian Gyula să fie în funcţia de Avocat al Poporului.
Avocatul Poporului ar putea fi desemnat într-un plen reunit al Camerei şi Senatului luni. Fabian Gyula este singurul care şi-a depus candidatura pentru funcţia de Avocat al Poporului.
Fabian Gyula este lector la Facultatea de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi a fost propus pentru această poziţie de către UDMR şi este susţinut şi de PNL.