Candidatul Pro România la Primăria Brașov este nababul fiu al unui evazionist cu ”vastă” experiență infracțională
Candidatul Pro România la Primăria Brașov este, spre surprinderea brașovenilor, Sorin Susanu, controversatul comisarul șef al Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Centru (CRPC-RC) Brașov. Numai că acesta are mari probleme de imagine ca urmare a ”performanțelor” penale ale tatălui său, dar mai ales și pentru faptul că este unul dintre cei mai bogați funcționari publici din județul Brașov.
Ultima declarație de avere aferentă anului fiscal 2019 a lui Sorin Susanu, în calitatea sa de comisar lef al CRPC-RC Brașov, este de a dreptul incredibilă și ridică mari semne de întrebare privind protențialul financiar uriaș pe care-l deține (vezi documentul în facsimil). Sorin Susanu este cel mai bogat funcționar public din Brașov.
Acesta deține nici mai mult, nici mai puțin, de opt imobile, adică două case în Brașov, trei, atenție, în Germania, două apartamente în Brașov și unul în Constanța. De asemenea, mai este proprietarul a nu mai puțin de 10 terenuri intravilane, 7 la Brașov și 3 în Germania. Toate aceste case și terenuri au fost achiziționate de Sorin Susanu și soția sa între 2004 și 2017.Cu această zestre imobiliară uriașă, Sorin Susanu poate fi considerat cel mai bogat funcționar public din județul Brașov și nu numai.
Lanțul ilegalităților
Sorin Susanu este fiul omului de afaceri brașovean Liviu Susanu, patronul firmei de pază LIS DET, care a fost condamnat la doi și șase luni de închisoare la penitenciarul Codlea. Primele cercetări în dosarul care a dus la condamnarea lui Liviu Susanu au fost declanşate,în anul 2005, de magistraţii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov. Atunci, procurorii legau de numele afaceristului braşovean nereguli de circa 13 miliarde lei vechi. Susanu era acuzat că a scos ilegal, prin mai multe operaţiuni economice, bani din societatea Lis Det SRL. Bilanţul acestei afaceri este consemnat într-un control al Fiscului şi viza de datorii mari neachitate către stat. La acea vreme, Liviu Susanu era patronul firmei Lis Det și susținea că acuzaţiile aduse de anchetatori sunt nefondate şi că acest dosar a apărut în urma jocurilor unor duşmani ai săi care erau interesaţi ca firma lui să dispară de pe piaţa firmelor de protecţie şi pază.
Dar, afacerile ilegale au fost „dezgropate“ în 2005 de o echipă de specialişti din cadrul Inspectoratului Poliţiei Judeţene (IPJ) Braşov, sub îndrumarea unui magistrat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi cu ajutorul inspectorilor de la Finanţele Publice. Aceștia legii au descoperit că întreaga afacere era practic compusă din mai multe tipuri de operaţiuni ilegale. Primele ilegalităţi au început încă din 2001, susţineau anchetatorii la declanşarea urmăririi penale. Timp de aproximativ doi ani, societatea Lis Det SRL a înregistrat în contabilitate cheltuieli pentru amenajări interioare în valoare de aproape jumătate de miliard de lei vechi, aceste cheltuieli fiind plătite de Lis Det SRL, însă amenajările n-au fost în folosul acestei societăţi, astfel rezultînd prejudicii aduse statului care, însumate, depăşeau o jumătate de miliard de lei vechi. În 2002, s-a constatat că firma Lis Det SRL a început să cheltuiască sume foarte mari pentru mobilier, dotări şi diverse alte investiţii fără a justifica faptul că aceste cheltuieli sunt făcute în interesul firmei. Materialele, obiectele de inventar şi diversele mijloace fixe n-ar fi fost practic cumpărate în interesul firmei, au aflat anchetatorii, ci ar fi ajuns direct în locuinţa familiei Susanu. Ca atare, atunci, anchetatorii au tras linie şi au adunat prejudiciile create în acest mod în 2003 şi 2004. S-a ajuns la o sumă totală de peste un miliard şi jumătate de lei vechi.
Potrivit datelor anchetei care a dus la deschiderea dosarului penal, firma Lis Det SRL era, la începutul lui 2004, într-o situaţie economică grea. Iar în luna aprilie a aceluiaşi an, firma a intrat în reorganizare judiciară. Câteva luni mai tîrziu, reorganizarea a eşuat, iar Lis Det SRL a intrat în faliment. Procurorii şi poliţiştii au descoperit că momentul falimentului a fost anticipat de Liviu Susanu şi folosit pentru scoaterea unor sume uriaşe din firmă. Între octombrie 2003 şi ianuarie 2004, Lis Det SRL a emis către Liviu Susanu, soţia acestuia şi către alte trei firme facturi de peste 3,5 miliarde de lei vechi. Societatea de pază şi protecţie a transferat practic, înainte de declararea reorganizării şi a falimentului, mai multe părţi din propriul patrimoniu. Principalul pierzător al acestor operaţiuni a fost statul, care avea de încasat sume imense din lichidarea societăţii de pază şi protecţie.
Ingineria financiară patentă de Susanu senior de păgubire a statului
Procurorii și polițiștii au susținut că cea mai discutabilă operaţiune din lanţul de ilegalităţi s-a petrecut tot în 2004, cu un teren. În această ,,inginerie financiară“, din societatea Lis Det s-au scos peste opt miliarde de lei vechi prin încheierea unor contracte ilegale şi stabilirea unor preţuri de vânzare fictive. Principalul păgubit a fost statul, care nu prea mai avea cum să încaseze sumele care i se cuveneau dintr-o societate „secată de bani“, au acuzat procurorii. În final, Liviu Susanu a fost cercetat şi trimis în judecată pentru prejudicii în valoare totală de peste 13 miliarde de lei vechi. Au urmat un şir de procese sub acuzaţia de evaziune fiscală, sentinţe cu contopiri şi descontopiri de pedepse, supendări şi chiar rejudecări de cauze. În ianuarie 2012, o instanţă a Judecătoriei Braşov l-a condamnat pe Liviu Susanu la 3 ani de închisoare cu executare, fiind ”cazat” la Penitenciarul Codlea. Acum, fiul său, Sorin Susanu, vrea să ajungă primar al Brașovului fiind susținut și promovat de partidul păstorit de Victor Ponta.