Canicula a provocat cel puțin 15.000 de decese în Europa anul trecut, conform OMS
Canicula din vara anului 2022, care a afectat Europa, a provocat cel puțin 15.000 de decese, potrivit estimărilor parțiale ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), publicate cu ocazia Conferinței ONU privind schimbările climatice (COP27), transmite AFP.
„În baza datelor naţionale deja publicate, s-a estimat că 15.000 de persoane au murit în mod specific din cauza căldurii în 2022”, a anunţat directorul regional al OMS pentru Europa, Hans Kluge, într-un comunicat.
Conform datelor OMS, temperaturile extreme sunt responsabile pentru 148.00 de decese înregistrate în Europa în ultimii 50 de ani.
„Schimbările climatice ne ucid deja, dar o acţiune puternică astăzi poate să prevină mai multe decese”, a subliniat OMS, în contextul în care în Egipt se desfăşoară în această perioadă Conferinţa ONU privind schimbările climatice (COP27).
Europa este continentul care se încălzeşte cel mai repede, înregistrând o creştere a temperaturii de peste două ori mai mare decât media planetară în ultimii 30 de ani, avertizează un raport al ONU, publicat săptămâna trecută.