Capitala a depus la PNRR proiecte din domeniul transportului public în valoare de 256 milioane euro
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că a depus cereri de finanţare în valoare totală de 1.264.408.151 lei (256 milioane de euro) pentru mai multe proiecte în domeniul transportului public.
Cererile au fost depuse în cadrul celui de-al doilea apel pentru dezvoltarea durabilă a localităţilor, finanţate din Fondul Local al Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, şi vizează achiziţia de autobuze şi microbuze electrice, tramvaie, troleibuze şi dotarea staţiilor STB cu echipamente de informare, scrie edilul general, pe Facebook.
Astfel, unul dintre proiecte prevede achiziţionarea a 70 de autobuze electrice pentru traseele de noapte şi 65 pentru traseele de zi.
„Autobuzele vor circula pe cele 21 de trasee de noapte, respectiv 15 trasee de zi care fac legătura între diferitele cartiere ale Capitalei şi Piaţa Unirii. Valoarea acestor proiecte este de 198.138.675 lei, respectiv 183.985.912,5 lei”, precizează Nicuşor Dan.
O altă cerere de finanţare vizează cumpărarea a 60 de microbuze electrice şi staţiile de încărcare aferente acestora. În acest sens, PMB urmează să încheie cu Primăria comunei Snagov un parteneriat: 50 de microbuze vor reveni Bucureştiului, iar 10 – comunei Snagov. Valoarea acestui proiect este de 88.608.600 lei.
„Am cerut finanţare şi pentru achiziţia a 46 de tramvaie de 27 de metri lungime. Valoarea acestui proiect este de 701.780.112 lei. Un alt proiect pentru care am aplicat vizează achiziţia a 8 troleibuze, care le vor înlocui parţial pe cele care circulă pe linia 69, pe traseul Gara de Est (Gara Obor) – Bd Carol I – Bd. Regina Elisabeta – Bd. Mihail Kogălniceanu – Piaţa Operei – Cartierul Cotroceni – Cartier Drumul Taberei. Valoarea acestui proiect este de 23.235.144 lei”, precizează Nicuşor Dan.
PMB a mai cerut finanţare pentru dotarea a 1.272 de staţii de transport public (din cele 2.271 existente) cu echipamente care să afişeze informaţii în timp real privind organizarea şi funcţionarea programului de circulaţie al vehiculelor, atât vizual cât şi audio. Valoarea acestui proiect este de 68.659.708 lei.