Capitalizare spectaculoasă a Bursei de Valori Bucureşti. Cu cât au crescut, în medie, acțiunile săptămâna aceasta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat 13,678 miliarde de lei din capitalizare, respectiv 6,91%, în această săptămână, însă valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a înregistrat o scădere cu 16,59%, în comparaţie cu săptămâna anterioară.
Potrivit datelor publicate de BVB, consultate de AGERPRES, capitalizarea bursieră a urcat la 211,623 miliarde de lei în perioada 14 – 18 martie 2022, de la 197,945 miliarde de lei în săptămâna 7 – 11 martie 2022.
Tranzacţiile cu acţiuni au generat un rulaj de 325,324 milioane de lei în această săptămână, în scădere de la 390,047 milioane de lei, în perioada anterioară.
Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost vineri, 18 martie, când s-a înregistrat un rulaj de 179,739 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, marţi, 15 martie, cu o valoare a tranzacţiilor de 26,085 milioane de lei.
Indicele principal al Bursei de Valori Bucureşti – BET – a închis săptămâna la 12.685,01 puncte.
Acţiunile Medlife au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al Bursei de la Bucureşti, generând tranzacţii de 81,347 milioane de lei şi o creştere de preţ cu 4,55%.
În topul tranzacţiilor se mai află titlurile Băncii Transilvania, cu schimburi de 53,155 milioane lei (8,70%), urmate de acţiunile OMV Petrom, cu tranzacţii de 46,597 milioane de lei (5,95%).
Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile UCM Reşiţa (+46,84%), COS Târgovişte (+34,18%) şi Aerostar (+29,25%).
La polul opus, scăderi importante au fost consemnate de acţiunile Chimcomplex, care au înregistrat un declin de 13,86%, urmate de cele ale Ves (-12,50%) şi ale Comelf (-9,28%).