Capitalizarea la BVB, 326,984 miliarde lei, în aprilie. Bursa pe roșu, la închiderea lunii
La închiderea tranzacțiilor de la Bursa de Valori București, în ultima zi din aprilie, indicii erau în integralitate în scădere, cu excepția indicelui BET-FI, al fondurilor de investiții, care a înregistrat o creștere de 0,10 la sută, față de 0,05 la sută, la deschiderea din ziua de marți. Entuziasmul sarbătorii de 1 mai si apropierea Paștelui au făcut ca apetitul traderilor pentru tranzacții sa scadă, bursa fiind la închidere pe roșu.
Rulajul total pe acțiuni, obligațiuni, drepturi de tragere, fonduri închise, EFT, certificate și warrants, a fost, la închiderea pieței de 55.480.081 lei, față de 6.170.325 lei, a 15 minute după ring bell, în dimineața lui 30 aprilie. Indicele BET, care arată evolutia celor mai lichide 20 de companii, a închis la 0,35 la sută scădere, după aprecierea de 0,74 la sută, de la începerea tranzacțiilor. Indicele BET Plus, care arată evoluția celor mai lichide 43 de acțiuni, a închis în scădere, 0,35 la sută, față de creșterea de 0,68 la sută, din debutul tranzacțiilor.
Indicele Blue-Chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de tituri, a înregistrat, de asemenea, o scadere de 0,35 la sută ( creștere de 0,58 la sută, în primele ore de marți), iar reperul randament al fondurilor de investițiii BET-BK s-a diminuat cu 0,03 la sută, față de creșterea de
0,72 la sută, de marți.
Indicele BET-NG al celor 10 companii din sectorul energetic și al utilităților, în scădere, cu 0,09 la sută, față de o creștere de 0,91 la suta, în tranzacțiile din ziua precedentă. Potrivit analiștilor de la Casa de brokeraj Prime Transaction, Randamentele dividendelor propuse de emitenții de pe piața principală a Bursei de Valori București au avut o tendință descendentă atat fața de anul trecut, cat și fața de estimarea ajustată din luna martie. Valoarea acțiunilor listate la BVB deținute de fondurile de pensii, SIF-uri și FP a continuat să crească, motivul principal fiind evoluția cotației acțiunilor, însoțită în mai multe sițuații și de achizitii de acțiuni din piață.
Primul trimestru al anului 2024 a fost unul bun, dar din nou în scadere comparativ cu trimestrul anterior. În termeni relativi, piața locală a fost în zona de mijloc în Europa în T1, rămânând printre cele mai performante pe ultimele 12 luni la nivel mondial.