Captură de peste jumătate de milion de euro la frontiera cu Ucraina: țigări de contrabandă descoperite cu raze X în PTF Siret
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/04/Tir_tigarete.jpg)
Noul sistem de scanare și vigilența inspectorilor vamali au dus la una dintre cele mai mari capturi de țigarete din ultimul an.
Autoritățile române au reușit o captură importantă în lupta împotriva contrabandei cu țigări, în dimineața zilei de 31 martie 2025, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, județul Suceava. Potrivit Autorității Vamale Române, au fost confiscate 133.500 de pachete de țigări de proveniență extracomunitară, cu o valoare estimată la peste 500.000 de euro (aproximativ 2,58 milioane lei).
Țigările, ascunse într-un transport de vată minerală
Captura a fost realizată în urma unei acțiuni comune a Direcției Regionale Vamale Iași, în colaborare cu Poliția de Frontieră – SPF Siret – ITPF Sighetu Marmației. Țigările ascunse ingenios în spatele paleților cu plăci termoizolante din vată minerală, folosindu-se metoda clasică de contrabandă numită „ capac”, conform Autorității Vamale Române.
Autotrenul, înmatriculat în Ucraina și condus de un cetățean ucrainean de 55 de ani figura în documentele oficiale ca transportând doar materiale de construcții. Însă analiza de risc și suspiciunile rezonabile ale echipelor de control au determinat efectuarea unei inspecții amănunțite, utilizându-se noul sistem de scanare cu raze X instalat recent în punctul de frontieră.
Detalii despre operațiune: scanare, verificare fizică și captură
Dispozitivul de scanare de ultimă generație a evidențiat anomalii în structura încărcăturii, ceea ce a determinat o verificare fizică a remorcii. În urma inspecției, au fost descoperite 267 de baxuri de țigarete, disimulate în spatele paleților, în compartimente special amenajate.
În urma constatării infracțiunii, autoritățile au procedat la confiscarea întregii cantități de țigări, precum și la indisponibilizarea vehiculului, evaluat la 75.000 de lei.