16:16 • ACTUALITATE
Carambol în județul Dâmbovița. Trei mașini au fost implicate, după ce o femeie nu ar fi acordat prioritate
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2021/08/carambol.jpg)
Carambol cu trei mașini în județul Dâmbovița, după ce o femeie nu ar fi acordat prioritate unuia dintre autoturisme.
Șoferița de 36 de ani ar fi virat spre stânga într-o intersecție, fără să se asigure și a lovit o mașină care circula regulamentar, condusă de un bărbat de 32 de ani.
Autoturismul acestuia a ricoșat în cea de-a treia mașină, la volanul căreia se afla un tânăr de 20 de ani.
În urma impactului, acesta a suferit răni și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, potrivit ProTv.ro.
Polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările.