Cardurile de sănătate, o povară pentru medici, pacienți și sistemul de sănătate!
Cardurile de sănătate, în loc să fie un instrument eficient, au devenit o povară pentru medici, pacienți și sistemul de sănătate, pe fondul disfuncționalităților repetate din sistemul SIUI.
Nu mai este o noutate faptul că medicii de familie reușesc noapte, de acasă, să introducă aceste carduri, deoarece sistemul se blochează frecvent în timpul zilei. Astfel,în timpul nopții, când sistemul este mai puțin accesat, medicii pot elibera rețete sau trimiteri.
”Facem asta după ora 23:00 în fiecare seara să putem trimite toate consultațiile făcute în ziua respectivă, să urcăm rețetele, să validăm toate serviciile făcute, pentru că riscăm altfel să nu ne fie plătite”, precizează medicul de familie Sandra Alexiu.
În repetate rânduri, medicul de familie Rodică Tănăsescu a subliniat că platforma nu mai corespunde și că e total depășită de numărul mare de accesări. În plus, dă și erori într-o proporție îngrijorătoare.
Apelul Colegiului Medicilor București
Recent, Colegiul Medicilor din Municipiul București a făcutr un apel ferm către Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) pentru rezolvarea cu rapiditate a disfuncționalităților din sistemul SIUI, deoarece nefuncționalitatea totală sau îngreunată a sistemului perturbă activitatea în toate sectoarele medicale, cu impact direct asupra pacienților.
Evident, așteptările sunt mari în condițiile în care noul președinte al CNAS este medic de familie și s-a confruntat cu aceste probleme.
”Știm că noul președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a fost numit de puțin timp în funcție, dar lansăm acest apel, mai ales având în vedere că actualul președinte al CNAS, doamna dr. Valeria Herdea este medic de familie, deci înțelege cu atât mai bine problemele cu care se confruntă colegii săi. O rugăm pe doamna președinte a CNAS să întreprindă acțiuni concrete pentru rezolvarea situației și, eventual, să se realizeze o comunicare din partea Casei către comunitatea medicală în legătură cu problematica SIUI și cu soluțiile posibile pe termen scurt, mediu și lung pentru îmbunătățirea activității medicale în contextul sistemului SIUI”, a subliniat prof. univ. dr. Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din Municipiul București.