Care ar fi de fapt motivul pentru care se amână inaugurarea podului de la Brăila până pe 6 iulie

Publicat: 23 iun. 2023, 15:00, de Victor Scarlat, în News , ? cititori
Care ar fi de fapt motivul pentru care se amână inaugurarea podului de la Brăila până pe 6 iulie

Inaugurarea podului de la Brăila se amână din nou. Deși ar fi trebuit să fie gata la finele anului trecut, podul va fi deschis circulației abia pe 6 iulie, pentru că abia atunci ar fi disponibil președintele Klaus Iohannis, după cum se vehiculează în piață.

S-ar fi putut chiar și mai târziu, ce-i drept, lasă să se înțeleagă ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, care spune că s-au făcut eforturi mari ca podul să fie deschis cât mai devreme, mai ales că suntem în sezon estival.

Cum programul ministrului Transporturilor nu a putut coincide cu cel al președintelui, mai tot timpul plecat prin străinătățuri în ultima vreme, s-a luat decizia ca momentul inaugurării să fie amânat pentru 6 iulie, în loc de 27 iunie, cum știa toată lumea, potrivit Realitatea.net.

Inaugurarea podului în iulie a fost anunțată chiar de către ministrul Grindeanu pe Facebook. Acesta spune că progresul fizic al lucrărilor la podul suspendat, care va asigura legătura dintre Brăila și Tulcea, a ajuns deja la 97%, iar la drumurile de acces (varianta scurtă) la 93%.

Asocierea de constructori japonezi și italieni urmează să demonteze schelele de pe piloni și să finalizeze unele lucrări punctuale care vor permite, în prima fază, deschiderea circulației pe varianta scurtă până la Măcin (în județul Tulcea), a precizat Grindeanu.

 „Am hotărât împreună cu colegii și cu autorităţile publice locale, şi cu colegii de la CNAIR, şi cu antreprenorul sau companiile care au lucrat aici, pentru că nu e vorba doar de una singură, ca darea în circulaţie să fie făcută cât de repede putem şi asta înseamnă 6 iulie. În 6 iulie vom putea să dăm în circulaţie, pe varianta Măcin. Lucrările sunt în proporţie de aproape 100% finalizate. Mai sunt câteva lucruri de pus la punct. În rest, toate sunt finalizate”, a declarat Sorin Grindeanu după o vizită la podul de la Brăila, potrivit Agerpres.

Mai trebuie demontate și macaralele

El a mai spus că deși se va da drumul la circulație pe data de 6 iulie, vor mai urma unele lucrări. Astfel, până la sfârșitul anului trebuie dată în circulaţie şi varianta Jijila. De asemenea, în următoarele săptămâni trebuie să fie demontate macaralele mari.

‘’Am avut de ales între două variante: ori mai ţinem o lună şi ceva, două până reuşesc să dea jos aceste macarale, să le demonteze, şi-ar însemna să treacă tot sezonul estival, când va fi folosit foarte mult acest pod, ori să facem un program astfel încât să poată fi folosit podul, iar anumite ore să fie folosite pentru demontarea acestor macarale. Ca să fiu mai exact, şi cred că este decizia corectă, de a lăsa deschisă circulaţia tot weekendul, fără niciun fel de întrerupere, pentru că noi credem că va fi cea mai circulată perioadă şi, de asemenea, de dimineaţa de la 6,00 până seara la 8,00-9,00, să fie deschisă circulaţia, urmând ca pe timpul nopţii să poată să facă aceste lucrări de demontare a macaralelor, aceste lucrări neputând fi făcute sub trafic, pentru că ar pune în pericol viaţa celor care vor folosi acest pod”, a mai afirmat Grindeanu.

El consideră că aceasta este varianta corectă pentru ca podul să se poată folosi mai repede, iar într-o lună şi jumătate, două, cât durează demontarea macaralelor, vor fi finalizate toate lucrările, astfel încât podul să poată să fie folosit pe întreaga perioadă a zilei.

Podul construit peste Dunăre la Brăila este al treilea pod suspendat ca dimensiune din Europa. El are o lungime totală de 1.974,30 metri și o deschiderea centrală de 1.120 metri.  Cele două turnuri ale Podului ating o înălțime de 192 de metri, fiind cele mai înalte construcții din România (dincolo de coșuri de fum sau antene).

Citeste si Unde s-a dus Iohannis în ziua în care trebuia inaugurat podul de la Brăila