Care au fost cele mai ascultate melodii ale anului 2021
Cele mai populare melodii din 2021 au fost ascultate de mai mult de un miliard de ori și asta doar pe o singură aplicaţie de muzică.
„Cu 1,4 miliarde de vizualizări pe Youtube, melodia „Dynamite”, a grupului sud-coreean BTS, a reușit să cucerească oameni din întreaga lume. Trupa, formată din 7 membri, a câștigat numeroase premii anul acesta. Ca să vă faceţi o idee despre muzica lor, ascultăm un fragment din hitul Dynamite.
Pe locul 2 în clasamentul celor mai ascultate melodii în 2021 este „Drivers License”. Acesta cântecul de debut al Oliviei Rodrigo, o artistă în vârstă de doar 18 ani, din Statele Unite.
Ariana Grande a intrat în topul celor mai ascultate melodii cu hitul „Positions”, lansat acum mai mult de un an, în octombrie 2020. În clipul piesei, Ariana apare în postura de preşedinte al Statelor Unite, cea de gospodină, dar joacă şi rolul de iubită a unui bărbat bogat.
Topul mai include şi melodia „For the Night”, semnată de rapperul Pop Smoke. Artistul american, originar din Brooklyn, New York, a fost împuşcat mortal în februarie 2020, iar primul lui album de studio a fost lansat postum. Pe el e înregistrată şi melodia For the Night.