Care este Agenția pentru care Petre Daea cere zilnic informări
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării rurale (MADR) Petre Daea vrea să fie informat zilnic cu privire la situația cererilor depuse pe programele de investiții în zona montană, în condițiile în care termenul a fost prelungit până la data de 29 noiembrie.
Nici nu a început bune săptămâna, că Daea a și convocat în dimineața zilei de 14 noiembrie 2022 o videoconferință cu structurile teritoriale ale Agenției Naționale a Zonei Montane și ale Direcțiilor Agricole Județene, se arată într-un comunicat al Ministerul Agriculturii.
Presiunea pe aceasta este cu atât mai mare cu cât ministrul vrea să fie accesată toată suma, aproximativ 220 de milioane de lei din bugetul național, alocată celor trei programe în curs.
“Având în vedere că termenul de depunere a cererilor de finanțare pentru programele de investiții a fost prelungit până la data de 29.11.2022, ministrul a dispus ca astfel de întâlniri în format videoconferință să aibă loc zilnic, pentru a avea o imagine cât mai exactă a desfășurării acestui process”, se arată în comunicat.
Citește și Mere, pere şi trei litri de ţuică, marea evaziune luată la ochi de inspectorii ANAF
MADR a lansat trei programe de sprijin dedicate locuitorilor din zona montană care vizează:
- înființarea de centre de colectare și/sau prelucrare a laptelui în zona montană;
- înființarea de centre de colectare sau de colectare și prelucrare a fructelor de pădure, a ciupercilor şi/sau a plantelor medicinale şi aromatice din flora spontană şi/sau de cultură în zona montană;
- înființarea de stâne montane.