18:56 • Internațional
Care este cea mai mare teamă a cetăţenilor UE, care locuiesc în Marea Britanie
Aproape jumătate din cetăţenii Uniunii Europene care locuiesc în Regatul Unit se tem că nu vor mai fi trataţi la fel ca britanicii pe viitor.
Aşa arată un sondaj făcut pe aproximativ 3.000 de persoane, din 27 de ţări.
44% dintre cei care au răspuns la sondaj spun că nu sunt siguri că vor fi trataţi la fel ca britanicii pe viitor. Asta deşi legal, chiar şi după Brexit, cei care au locuit în Regatul Unit înainte de 2021 pot beneficia de aceleaşi drepturi ca britanicii.
Sondajul a fost făcut de Autoritatea independentă de monitorizare, o organizaţie specializată în protejarea drepturilor cetăţenilor din Uniunea Europeană care locuiesc în Marea Britanie.