Care este drogul cel mai consumat în Franţa
Canabisul rămâne cel mai consumat drog ilegal în Franţa, ţara cu cei mai mulţi consumatori de canabis din Uniunea Europeană, potrivit statisticilor oficiale publicate joi de Observatorul Francez pentru Droguri şi Toxicomanie (OFDT), relatează AFP.
În 2020, 11% dintre francezii cu vârste cuprinse între 18 şi 64 de ani au declarat că au consumat canabis în cursul anului. Canabisul rămâne astfel cel mai răspândit drog ilegal din această ţară, de la precedentul studiu realizat în 2016, când procentul a fost tot de 11%. Adolescenţii sunt extrem de atraşi de consumul de canabis. Peste 40% dintre adolescenţii cu vârsta de 17 ani au declarat că au consumat canabis în cursul anului, la fel ca în 2016. În rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani, procentul consumatorilor de canabis este de aproape 26%. Procentul scade odată cu înaintarea în vârstă şi priveşte doar aproximativ 2% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 55 şi 64 de ani.
Profilul consumatorilor relevă, de altfel, o prevalenţă masculină: 15% dintre bărbaţi sunt consumatori de marijuana, faţă de 7,5% din totalul femeilor chestionate. OFDT indică o evoluţie în rândul consumatorilor de canabis începând cu 1992, pe de o parte cu o „creştere a ponderii femeilor care au consumat deja canabis„, iar pe de altă parte cu „o creştere a vârstei consumatorilor în cursul anului, care sunt din ce în ce mai des persoane de treizeci şi patruzeci de ani”.
Jumătate dintre francezi recunosc că au consumat canabis în timpul vieţii
În termeni generali, aproape jumătate dintre francezi (46%) recunosc că au consumat canabis în timpul vieţii. Potrivit OFDT, acest procent este „stabil din 2017″, după o perioadă de creştere, care a început în anul 2000. Jointul rămâne cea mai răspândită formă de consum de canabis (94% din cazuri). Unii preferă să-l consume prin vaporizare (2,3%) sau să-l ingereze sub formă de aliment sau infuzie (2,2%).
Franţa este ţara cu cei mai mulţi consumatori de canabis în rândul statelor Uniunii Europene, unde procentul rezidenţilor europeni care au fumat vreodată canabis este în medie de 27%.