Care este relația dintre Sorin Grindeanu și Liviu Dragnea. Când a apărut ruptura dintre cei doi
Fostul premier PSD Sorin Grindeanu a explicat, duminică, la Prima TV, că ruptura dintre el şi fostul lider social-democrat Liviu Dragnea a apărut când şi-a asumat ”aproape personal” să dea OUG 14, cea care anula OUG 13 înainte să intre în vigoare. Grindeanu a negat că ar fi fost în vreo vizită la preşedintele Klaus Iohannis, aşa cum l-a acuzat Liviu Dragnea, şi spune că acest lucru este o ”minciună”.
Întrebat la Prima TV, cum comentează declaraţiile lui Liviu Dragnea, cum că ruptura a apărut după ce Sorin Grindeanu a fost în vizită la preşedintele Klaus Iohannis, prim-vicepreşedintele PSD a declarat că de fapt acea ruptură a apărut când şi-a asumat OUG 14.
”Nu vreau să comentez în general ce spune un fost preşedinte al PSD (…) oricât ar devia acea persoană care a ocupat în trecut funcţia de preşedinte, nu cred că e normal să comentez eu spusele unui fost preşedinte. Dar, ruptura nu a apărut atunci, ruptura a apărut când mi-am asumat aproape în mod personal să dau Ordonanţa 14. Ordonanţa 13 nu era în vigoare pentru că exista acel buffer de 10 zile. Tot ce a urmat după, a fost, de fapt, inclusiv finalul, acea moţiune de cenzură, a fost urmare a acelui episod”, a declarat Sorin Grindeanu.
Întrebat, de asemenea, dacă a cerut Liviu Dragnea să nu dea OUG 14, Grindeanu a afirmat: ”Nu mai vreau să reiau. Dacă vă aduceţi aminte, şi vă uitaţi, şi verificaţi, am chemat Guvernul cred că într-o sâmbătă, de acasă, să dăm acea Ordonanţă 14. Acea decizie am luat-o în mod personal. Ştiam în ce intru, mi-am asumat acel lucru. Am văzut tot felul de chestiuni că am fost cu soţia. Este o prostie imensă şi închid subiectul că eu cu soţia mea am fost acasă la preşedintele Klaus Iohannis. Minciună, punct”.
Sorin Grindeanu a mai fost întrebat de jurnalistul Sebastian Zachmann cum este să stea din nou la masă cu Klaus Iohannis, după ce, pe vremea când a fost premier, preşedintele a mers la şedinţa de Guvern şi a vorbit despre cei doi elefanţi din încăpere – amnistia şi modificarea codurilor penale.
”În primul rând, ca să revenim la acel subiect, eu îi spusesem preşedintelui că nu se află aşa ceva pe ordinea de zi. Deci nu era pe ordinea de zi. După momentul acela, după OUG 14 eu am mai interacţionat cu preşedintele României, am fost prim ministrul 5 -6 luni. Am avut o relaţie instituţională, nici bună nici rea, ne-am respectat fiecare pătratul dat de Constituţie, de asemenea, am interacţionat cât am fost preşedinte la ANCOM, informându-l despre anumite lucruri care trebuiau să se întâmple la nivel de ANCOM şi care au şi impactat la nivel naţional, deci nimic ieşit din comun”, a declarat Grindeanu.