Care este sectorul care are nevoie de până la 35.000 de angajaţi noi, în următorii ani
Producția de energie din surse regenerabile anunță proiecte importante în următorii ani, care necesită până la 35.000 de angajaţi noi, o resursă greu de găsit, de altfel, în condițiile în care salariul unui tehnician în acest sector este între 2.000 şi 3.000 de euro, susține Sebastian Enache, business development manager în cadrul Monsson PLC, unul dintre cei mai mari investitori din piață.
În prezent, există în derulare proiecte de energie regenerabilă cu o putere totală de 38.000 MW, în principal parcuri fotovoltaice (65%), restul fiind eoliene. Dintre toate aceste proiecte, peste 37% se vor concretiza.
„Am gândit trei scenarii. În cel mai rău caz vom instala 8.000 – 9.000 de MW noi de capacitate regenerabilă până în 2030. Într-un scenariu pe care sper să îl atingem, putem merge până la 12.000”, a declarat Sebastian Enache la ZF Energy Summit.
Acesta afirmă că în momentul în care se va ajunge la implementarea tuturor proiectelor autorizate şi finanţate, va fi nevoie de 25-35.000 de noi angajaţi full time până în 2030, ceea ce va fi greu de găsit.
“Vedem o problemă cu forţa de muncă. 25.000 de oameni nu sunt uşor de găsit. Există în acest moment 1.500-2.000 de specialişti în toată Europa de 10 ani. Un tehnician care lucrează şi peste program, ca să pună cât mai repede în operare proiectul, câştigă între 2000 şi 3000 euro”, a arătat Enache.
De regulă, un MW este instalat cu 10 oameni într-o săptămână.
Investitorii recunosc că se tem mai puțin de finanţarea proiectelor, ci mai mult de partea de construcție, mai ales că este nevoie de o un număr important de salariați.
„Noi nu vedem o problemă la dezvoltarea şi finanţarea proiectelor, ci la partea de construcţie. Anul acesta, dacă totul merge conform planului, se vor construi cel puţin 200-300 de MW de energie fotovoltaică. De anul viitor estimăm că în jur de 500-600 de MW pe an vor începe construcţia în România. Trebuie să angajăm urgent în următorii trei ani 10.000 de oameni care să instaleze şi să opereze în continuare toate parcurile care se fac. Este un aspect foarte important, care trebuie tratat cu grijă, pentru că vrem să evităm să aducem din alte ţări angajaţi care să instaleze proiecte de energie”, a mai precizat Sebastian Enache.