Care este starea celor patru români surprinși in mijlocul protestelor din Noua Caledonie
Cei patru cetăţeni români s-au adresat Ambasadei României la Canberra şi Consulatului General al României la Paris pentru a-şi semnala prezenţa în teritoriul francez, a transmis, luni, MAE.
Reprezentanţii Consulatului General al României la Paris, din a căror circumscripţie consulară face parte Noua Caledonie, se află în permanenţă legătura cu cei patru cetăţeni români. Se fac demersuri în vederea acordării de asistenţă şi protecţie consulară, inclusiv prin solicitarea de sprijin autorităţilor franceze, arată MAE.
Românii au o stare bună de sănătate şi se află în continuare în locaţiile comunicate la momentul semnalării prezenţei în Noua Caledonie.
Reprezentanţii oficiului consular au luat legătura şi cu Înaltul Comisariat al Republicii din Noua Caledonie pentru obţinerea unor informaţii suplimentare de actualitate.
Autoritățile locale susțin că situaţia de pe plan local se ameliorează, însă până la restabilirea ordinii va mai trece ceva timp. În același timp, Consulatul General al României la Paris a semnalat Înaltului Comisariat al Republicii din Noua Caledonie prezenţa celor patru cetăţeni români, precum și datele lor de contact.
MAE a pus la dispoziția cetăţenilor români care au nevoie de asistenţă consulară numerele de telefon ale Consulatului General al României la Paris: +33147052966 şi +33147052755, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. În caz de urgenţă, se poate apela la telefonul de urgenţă al consulatului: +33680713729.
Preşedintele Republicii Franceze a decretat stare de urgenţă în teritoriul francez de peste mări, pentru a face faţă încălcărilor grave ale ordinii publice care au loc în prezent. În acest context, MAE a emis o atenţionare de călătorie.