Care pe care: Vladimir Putin a promulgat o nouă lege. Sub incidenţa ei intră Facebook, Instagram, WhatsApp…
Liderul de la Kremlin a promulgat joi o lege care obligă marile companii IT din Occident să-şi deschidă filiale în Rusia, potrivit unui document publicat de către site-ul informaţiilor juridice guvernamentale.
Pottrivi analiștilor, aceasta este cea mai recentă măsură a Moscovei cu scopul de a exercita un control mai mare asupra Big Tech. Prin această manevră, Rusia încearcă să-şi consolideze controlul asupra Internetului şi să-şi reducă dependenţa de companiile şi ţările străine.
De ce sunt necesare filiale în Rusia?
Unul dintre liderii Guvernului rus a spus că sub incidenţa acestei noi legi intră Facebook, Instagram şi WhatsApp, Twitter, TikTok, serviciul de publicitate Google AdWords şi YouTube (deţinut de Google), Viber, Telegram, precum şi serviciile de jocuri Steam (Valve Corporation) şi World of Tanks (Wargaming). De ce sunt necesare filiale în Rusia? Pentru a lua în considerare cererile cetăţenilor, a pune în aplicare deciziile instanţelor şi agenţiilor guvernamentale şi de a restricţiona accesul la informaţiile interzise în Rusia, conform aceleiaşi media ruse.
De-a lngul timpului, Moscova a aplicat amenzi companiilor IT pentru că nu au eliminat conţinutul pe care autorităţile ruse îl consideră ilegal, potrivit b1.ro.