Care sunt firmele austriece pe care românii vor să le boicoteze

Publicat: 12 dec. 2022, 07:00, de Otilia Caloian, în Business , ? cititori
Care sunt firmele austriece pe care românii vor să le boicoteze
Românii vor să boicoteze firmele austriece din România SURSA FOTO: Facebook

De la votul oficial al Austriei, de pe 8 noimebrie, că nu este de acord ca România să adere la spațiul Schengen, milioane de români s-au decis să renunțe la serviciile companiilor austriece din țara noastră. Dar care sunt sunt firmele austriece pe care românii vor să le boicoteze? Mare atenție însă ce alegeți, că dacă boicotați anumite firme austriece, câștigătoare vor ieși, din acest scandal, în unele cazuri, marile companii rusești.

Bănci, asigurări, carburanți, construții, lucrări de infrastructură, produse alimentare și vestimentare, bijuterii – cam așa arată panelul de companii austriece care activează în România.

Afacerile marilor bănci austriece în România

În România sunt prezente două mari bănci austriece, pe care românii vor să le boicoteze: Raiffesen și Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group. Românii de rând, dar și importanți oameni de afaceri amenință că-și vor retrage banii din cele două mari bănci austriece. Atât Raiffeisen, cât și BCR au reacționat, după ce Austria a votat negativ pentru intrarea României în Schengen.

 „Raiffeisen Bank este o bancă locală, care finanţează şi susţine economia românească de 25 de ani, fiind a treia bancă din punct de vedere al creditării în piaţă. În plus, în Raiffeisen Bank România lucrează 4.900 de angajaţi, în aproximativ 300 de sedii”, a scris Raiffeisen pe Facebook. Totodată, Raiffeisen Bank a mai subliniat și contribuția sa la dezvoltarea economiei românești prin taxe şi impozite care susţin bugetul de stat. Potrivit Raportului de sustenabilitate al băncii, în 2020 și 2021 a plătit circa 30 de milioane de euro pe an.

La rândul său, BCR a reacționat prin vocea CEO-ului Băncii Comerciale Române, Sergiu Manea, care a afirmat că BCR a susținut și susține în continuare aderarea României la Schengen și că banca va face tot ce ține de ea pentru a sprijini economia României.

Ce firme de asigurări austriece sunt în România

Tot în România mai activează și patru  mari companii de asigurări, cu acționariat austriac, respectiv Uniqua Asigurări, Grawe, Asirom și Omniasig, ultimele două fiind membre ale Vienna Insurence Group, prezent de peste 25 de ani în țara noastră.

Românii evită OMV și Petrom, dar ajută Gazprom și Lukoil

Cel mai important investitor austriac din România este, de departe, grupul OMV, care este prezent atât prin brandul OMV, cât și Petrom, unde deține pachetul majoritar de acțiuni. Românii supărați nu mai vor să alimenteze de la aceste două mari lanțuri de benzinării. Dar ce variante alternative mai au ca să alimente mașinile cu carburanți?  În România, pe lângă OMV și Petrom, mai sunt următoarele lanțuri de benzinării: Rompetrol (Kazahstan), Lukoil (Rusia), MOL (Ungaria), Socar (Azerbaijan) și  Gazprom (Rusia).

Oricum am da-o, rușii controlează o foarte mare parte din benzinăriile din România. „Când boicotați benzinăriile OMV și Petrom, să nu puneți din greșeală de la Gazprom, Lukoil sau MOL, totuși. Vedeți că legăturile companiilor cu regimul politic autoritar sunt mai puternice în țări ca Rusia, Ungaria, Kazakhstan sau Azerbaijan, în caz că vă gândiți chiar la Rompetrol sau Socar”, a scris Otilia Nuțu, analist de politici publice în energie la Expert Forum, pe pagina sa de Facebook.

Sute de mii de români mergeau, anual, la schi în Austria

Un alt mod de a boicota Austria este anularea vacanțelor la schi în această țară. Multe agenții de turism au declarat, zilele acestea, că au fost luate cu asalt de un val de turiști care au venit să-și anuleze sau să-și schimbe cu alte destinații vacanțele la schi în Alpii austrieci sau la Târgul de Crăciun de la Viena. Anual, aproape 400.000 de români merg să schieze pe pârtiile din Austria.

Ce producători și magazine din Austria avem în România

Pe lângă bănci, asigurări și combustibili, în România mai sunt prezente și alte nume mari de companii și branduri cu origini austriece. Dintre acestea amintim Pfanner (sucuri), Red Bull (băuturi energizante), XXXLutz (mobilă), Julius Meinl (cafea), Fischer (echipamente sportive), Swarovski (bijuterii), Schwarzmuller (service-uri de camioane și tractoare), Stroh (băuturi alcoolice)

Companii austriece de construcții în România

Una dintre cele mai mari companii austriece din domeniul construcțiilor, prezentă în România, este producătorul de cărămizi Wienenberg.

Să nu-i uităm nici pe giganții de la Strabag, care controlează o foarte mare paletă din construcția de drumuri din România.

Și compania austriacă Porr este unul dintre jucătorii extremi de importanți pe piața de construții și de lucrări de infrastructură din România.

Nu în ultimul rând, amintim pe giganții lemnului, austriecii de la Schweighofer Holzindustrie, care exploatează o foarte mare parte din lemnul românesc.

La nivel imobiliar, în România activează și Immofinanz, o companie imobiliară comercială care își concentrează activitățile pe segmentele de retail și birouri a șapte piețe principale din Europa: Austria, Germania, Cehia, Serbia, Slovacia, Ungaria, România și Polonia. Activitatea de bază include managementul și dezvoltarea proprietăților.

Citește și Boicot împotriva firmelor austriece, de la mari afaceriști, echipe de fotbal și oameni simpli