14:38 • Sănătate
Care sunt obligațiile legale ale conducătorilor auto în caz de accident
În situaţia nedorită a producerii unui eveniment rutier pe un drum deschis circulaţiei publice sau care şi-a avut originea într-un asemenea loc, conducătorii auto au o serie de obligații, în funcţie de tipul evenimentului rutier.
- Astfel, dacă evenimentul s-a soldat cu rănirea unor persoane, conducătorul auto este obligat să ia măsuri de anunţare imediată a poliţiei, să nu modifice sau să şteargă urmele accidentului şi să nu părăsească locul faptei, potrivit unei infomări emise de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş
- În același timp, este interzisă schimbarea poziţia vehiculului implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau a mai multor persoane, dar și modificarea stării locului sau ștergerea urmelor accidentului fără încuviinţarea poliţiei care cercetează accidentul.
- De asemenea, conducătorilor de vehicule implicaţi în evenimente rutiere le este interzis consumul de alcool sau de substanţe psihoactive după producerea evenimentului şi până la testarea concentraţiei alcoolului în aerul expirat sau recoltarea probelor biologice.
- Dacă a rezultat numai avarierea vehiculelor şi/sau alte pagube materiale, conducătorii auto au obligaţia:
– de a scoate imediat vehiculele în afara părţii carosabile ori, dacă starea vehiculelor nu permite acest lucru, să le deplaseze cât mai aproape de bordură sau acostament, semnalizându-le prezenţa, precum şi
– de a încheia un constat amiabil (posibil doar dacă în eveniment sunt implicate numai două autovehicule), respectiv
– de a se prezenta, în termen de cel mult 24 de ore de la eveniment la unitatea de poliţie competentă pe raza căreia s-a produs accidentul, pentru întocmirea documentelor de constatare.