Care sunt persoanele care se pot vaccina cu a patra doză de vaccin Pfizer?
Ministerul Sănătăţii (MS) anunţă că administrarea dozei a patra de vaccin Comirnaty – Pfizer BioNTech este posibilă, după recomandările Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA) şi Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC).
Doza a patra poate fi solicitată de persoanele vaccinate cu trei doze de vaccin de tip ARN mesager, fiind recomandată în special celor cu vârsta peste 60 de ani.
„Începând din 16 mai 2022, în centrele de vaccinare şi în cabinetele de medicină de familie se poate efectua, la cerere, cea de – a patra doză de vaccin Comirnaty – Pfizer BioNTech. Pot solicita vaccinarea cu doza a 4-a persoanele peste 18 ani care au fost vaccinate împotriva COVID-19 cu 3 doze de vaccin de tip ARN mesager”, a transmis, miercuri, MS.
Vaccinarea cu doza a 4-a se poate face la minimum 4 luni după efectuarea celei de a 3-a doze.
Se recomandă efectuarea dozei a patra de vaccin în special persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani.
Dovada vaccinării cu doza a 4-a va fi reprezentată de adeverinţa de vaccinare, generată din Registrul Electronic Naţional de Vaccinări, sau de certificatul digital.